Bar Refaeli, amenințată de Hamas pentru rolul jucat într-un film. „Mai bine rămâi doar model, ai grijă în legătură cu participarea la această mizerie!”

Publicat: 20 05. 2012, 15:25
Actualizat: 21 05. 2012, 09:08

Un membru Hamas a proferat amenințări la adresa modelului israelian Bar Refaeli, care interpretează rolul principal într-un film ce parodiază asasinarea la Dubai, în 2010, a unui membru al mișcării islamiste palestiniene, informează agenția italiană ANSA, în ediția online.

Modelul israelian Bar Refaeli interpretează rolul principal în filmul franco-israelian „Kidon” („Baioneta”), care parodiază asasinarea în Dubai, în ianuarie 2010, a lui Mahmud al-Mabhouh, unul dintre fondatorii aripii militare a mișcării islamiste palestiniene Hamas. Asasinatul a fost atribuit Serviciului israelian de informații externe, Mossad.

O scenă care a provocat sentimente de furie în Fâșia Gaza este cea în care Bar Refaeli îl seduce, în film, pe actorul care interpretează rolul lui Mahmud al-Mabhouh. În realitate, liderul Hamas a fost sedus într-o cameră de hotel de o femeie care lucra pentru Mossad, după care a fost asasinat.

„Fratele meu era un om serios, nu înțeleg de ce trebuie să îi fie pângărită în acest fel memoria”, a reacționat furios Fayez al-Mabhouh, membru al conducerii mișcării islamiste Hamas. El îi amenință pe producătorii filmului, dar și pe Bar Refaeli, căreia îi spune scurt: „Mai bine rămâi doar model, ai grijă în legătură cu participarea la această mizerie de film!”