Bear Grylls revine pe Discovery Channel, în noua grilă de toamnă

Publicat: 04 09. 2013, 12:34
Actualizat: 03 02. 2019, 03:09

Experții în tehnici de supraviețuire Bear Grylls, Ed Stafford și Gary Humphrey, maeștrii iluzionismului Dynamo și Ben Earl, dar și actorii Patrick Dempsey și Kal Penn vor putea fi urmăriți în noile programe care vor avea premiera în toamna aceasta pe Discovery Channel.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, în septembrie, octombrie și noiembrie, telespectatorii vor putea urmări peste 10 programe noi pe lună, precum și sezoane noi din serii cunoscute, într-o combinație unică de genuri – de la tehnici de supraviețuire, magie și auto până la știință, inginerie și diverse subculturi.

Grila de toamnă include programe noi, precum „Bear Grylls: Evadare din infern”, „Ingineri în competiție”, „Cazuri neelucidate”, „Test de supraviețuire în doi”, „Cursa Le Mans cu Patrick Dempsey”, „Supraviețuire extremă cu Ed Stafford”, „2 nebuni pe 4 roți” și „Bear Grylls: Scapă cu viață!” și sezoane noi din serii cunoscute, precum „Dynamo și magia imposibilului”.

„Anul acesta, Discovery va investi aproximativ 1,5 miliarde de dolari la nivel global în programe pentru canalele noastre. Dacă ne uităm doar la Discovery Channel, vom avea producții importante în această toamnă, printre care două programe nou-nouțe cu Bear Grylls, cel mai recent sezon din «Dynamo si magia imposibilului» sau seria specială «Cursa Le Mans», alături de actorul Patrick Dempsey. În total vor fi în jur de 10 premiere pe lună și toate abordează subiecte de interes pentru telespectatorii Discovery”, a spus Ada Roseti, director de programe Europa de Sud-Est, Discovery Networks CEEMEA.

„Dynamo și magia imposibilului” (sezonul 3) va fi difuzat în fiecare duminică, de la 21.00, începând din 15 septembrie. Cel mai original magician din ultimele decenii se întoarce pe Discovery Channel cu un nou sezon din cunoscuta sa emisiune, dând dovadă de o dexteritate incredibilă și un stil de magie absolut nou, ce uluiesc pur și simplu publicul. Dynamo trăiește noi aventuri în tot felul de locații din întreaga lume, vizitând New York-ul, Africa de Sud, Ibiza și Marea Britanie.

Seria „Bear Grylls: Evadare din infern” va fi difuzată în fiecare luni, de la ora 21.00, începând din 7 octombrie. De la parașute care nu se deschid, până la cabluri de bungee jumping care se rup și trenuri montagne-russe care se defectează, în fiecare episod al acestui program Bear Grylls prezintă clipuri incredibile, filmate de oameni obișnuiți, care au reușit să scape cu bine din situații absolut neobișnuite. Împreună cu o echipă de experți din diverse domenii, Bear explică exact cum s-au produs aceste întâmplări inimaginabile.

Totodată, programul de aventură și competiție „Bear Grylls: Scapă cu viață!” va fi difuzat în fiecare luni, de la 21.00, începând din 18 noiembrie. Grylls coordonează o competitie de supraviețuire în condiții extreme, care pune la încercare 10 echipe a câte doi oameni, forțându-le limitele dincolo de tot ceea ce și-ar fi putut imagina ei, în peisajul necruțător și dramatic al Insulei de Sud a Noii Zeelande. Participanții au așadar o triplă misiune: să supraviețuiască în sălbăticie, să călătorească în grup și să evite să fie eliminați din competiție.

Programul „Cursa Le Mans cu Patrick Dempsey” va fi transmis în fiecare duminică, de la 18.00, începând din 27 octombrie. Patrick Dempsey a decis să înregistreze povestea revenirii sale în cursa Le Mans din 2013, într-un documentar în patru părți. La Sebring, în ajunul primei runde a noului Campionat Mondial FIA de Anduranță, pe data de 17 martie, Patrick Dempsey, actor, pilot și proprietar al echipei, și-a anunțat intenția de a se întoarce în La Sarthe. În 2009, el a trecut linia de sosire pe locul al 9-lea în fosta categorie LM GT2, la volanul unui Ferrari F430 GT. După ce a devenit celebru în întreaga lume cu rolul doctorului Derek Shepherd din serialul „Anatomia lui Grey”, Dempsey își va demonstra acum pasiunea pentru cursele de masini. Programul urmărește pregătirile actorului pentru cursa de 24 de ore Le Mans 2013.

Seria „Ingineri în competiție” va fi difuzată în fiecare vineri, de la 21.00. Începând din 6 septembrie Kal Penn, actor și producător de la Hollywood, celebru pentru rolul lui din „Dr. House”, este prezentatorul unei competiții pe teme tehnologice aparent imposibile, la care participă concurenți tineri și inteligenți, dezvăluind astfel cine va fi următoare minte sclipitoare a Americii. Bazându-se pe logică și design, un juriu alcătuit din specialiști va stabili cine a creat cel mai revoluționar proiect tehnologic, care va primi premiul cel mare al competiției.

„Cazuri neelucidate” va fi transmisă în fiecare miercuri, de la 22.00, începând din 18 septembrie. De la dispariții misterioase și întâlniri cu OZN-uri până la prădători imposibil de identificat și blesteme, acest program investighează întâmplări reale, dar inexplicabile, care i-au nedumerit pe oamenii de știință și au stat la baza multor legende. Programul prezintă câteva dintre cele mai interesante și mai șocante povești relatate vreodată.

Programul „Test de supraviețuire în doi” va fi difuzat în fiecare joi, de la 22.00, începând din 5 septembrie, și duce la un alt nivel ideea de „supraviețuire prin selecție naturală”. În fiecare săptămână, o nouă echipă formată din două persoane care nu s-au mai văzut niciodată – un bărbat și o femeie – ajunge într-o locație extremă, cu fenomene meteorologice dezlănțuite. Fiecare cuplu va fi lăsat în voia sorții, fără hrană, fără apă și fără haine.

„Strict interzis” este un alt program difuzat de Discovery Channel în fiecare vineri, de la 22.00, începând din 4 octombrie. Programul prezintă persoane care fac diverse lucruri într-un alt mod decât cel acceptat de societate. O incursiune incredibilă în lumea unor fapte bizare, de neconceput, pe care le fac oameni cu pasiuni sau preocupari mai putin obișnuite. Primul episod ajunge în SUA, unde „omul-mumie” este obsedat de subcultura mumificării. Australia este următoarea escală, unde va fi întâlnită „femeia-ponei”, care și-a petrecut jumătate din viață trăind exact ca un ponei. Ne îndreptăm apoi spre Marea Britanie, unde un bărbat consideră că este însuși Regele Arthur reîncarnat. Totodată, Mexic, destinația finală, dezvăluie o comunitate de așa-numiți „Blănoși”, ai cărei membri se bucură să umble îmbrăcați în costume din blană de animale și au o a doua identitate „antropomorfică”.

„Supraviețuire extremă cu Ed Stafford” va fi difuzat în fiecare marți, de la 21.00, începând din 15 octombrie. Dezbrăcat și absolut singur pe o insulă pustie din Fiji, Ed Stafford va încerca să supraviețuiască timp de 60 de zile, fiind obligat să se folosească doar de propriul bun-simț și de resursele pe care i le poate oferi insula pentru a-și găsi hrană, apă, haine, un adăpost și orice altceva îi mai trebuie ca să rămână în viață, în aceste condiții extreme.

Totodată, „2 nebuni pe 4 roți” (sezonul 2) va fi difuzat în fiecare marți, de la 22.00, începând din 15 octombrie. Gary Humphrey, fost soldat în trupele speciale britanice, și Bill Wu, un californian care iubește automobilele și ideea de a rezolva probleme, revin alături de Ruby, iubitul lor vehicul 4×4, în al doilea sezon al programului „2 nebuni pe 4 roți”. Telespectatorii îi vor putea urmări cum înfruntă Munții Sierra Juarez din Mexic, la o altitudine de 1800 metri, parcurgând pe un traseu pe care amerindienii merg pe jos ca să ajungă la o platformă de piatră sacră, Sky Platform (Platforma Cerului), unde nu a mai ajuns până acum nicio mașină.

Discovery Networks Europa Centrală & de Est, Orientul Mijlociu & Africa (CEEMEA) face parte din Discovery Communications, una dintre cele mai importante companii din lume în domeniul programelor de non-ficțiune.

Discovery Networks CEEMEA le oferă oamenilor posibilitatea de a-și explora universul și de a-și satisface curiozitatea, prin intermediul celor 14 branduri de televiziune, în frunte cu Discovery Channel, TLC, Animal Planet, Discovery Science și Discovery HD Showcase, dar și prin intermediul produselor și serviciilor sale comerciale și educaționale. Programele Discovery sunt difuzate în 27 limbi, ajungând la peste 244 de milioane de abonați din 118 țări, de pe trei continente.