BOALA MISTERIOASĂ care a ucis aproape toți oamenii preistorici, în urmă cu 100.000 de ani

Publicat: 06 06. 2012, 15:28
Actualizat: 08 06. 2012, 17:27

Specialiștii americani consideră că un factor cheie în evoluția umană a fost o boală misterioasă, care a ucis toți hominizii, cu excepția unui număr de 5-10.000, scrie Daily Mail.  Cele mai puternice exemplare, care au supraviețuit respectivei boli, au evoluat în Homo sapiens, spun doctorii americani.

Bacteria ataca nou-născuții și copiii, cauzând simptome similare meningitei sau septicemiei.  După această pandemie, exemplarele de Homo sapiens s-au înmulțit și s-au împrăștiat pe toată suprafața Pământului.

Cercetătorii au descoperit că hominzii aveau două gene în plus față de oamenii de astăzi, iar acestea i-ar fi făcut mai vulnerabili la boli. „Este imposibil să ne dăm seama exact ce s-a întâmplat în timpul evoluției, dar putem spune că predecesorii noștri s-au luptat cu o boală devastatoare, în urmă cu 100-200.000 de ani”, a declarat dr. Ajit Varki, de la Universitatea din San Diego.

Daily Mail scrie că, până acum, se știa că, în urmă cu 100.000 de ani, evoluția a luat o turnură spectaculoasă, dar nu era cunoscut exact motivul. Printre cauze probabile se numărau o mutație genetică, o erupție vulcanică sau pur și simplu o evoluție culturală, cum ar fi apariția unei noi limbi.