Bob Geldof va concerta la Timișoara

Publicat: 10 06. 2016, 13:34

Organizatorii Festivalului Plai au anunțat, vineri, că unul dintre capii de afiș ai ediției din acest an va fi Bob Geldof, care va concerta în data de 10 septembrie.

„Bob Geldof este un artist desăvârșit, având în spate peste 40 de ani de muzică. La sfârșitul anilor 70 a fost solist al formației rock irlandeze The Boomtown Rats, compozițiile sale urcând rapid în topuri. A reușit să reunească Pink Floyd și The Who pentru concertele caritabile din seria Live 8 (2005), susținute în țări din Africa, Europa și America de Nord. Dincolo de muzică, artistul este puternic implicat în activismul civic și social. A înființat Band Aid, un supergrup de muzicieni irlandezi și englezi, cu scopul de a strânge fonduri pentru țările din Africa. Cu această trupă a lansat, în 1984, piesa «Do they know it is Christmas?» (al cărei coautor este) , pentru a strânge fonduri care să ajute la eradicarea foametei din Etiopia”, au anunțat organizatorii Plai.

Bob Geldof este cunoscut ca solist și pentru melodii precum „The Great Song of Indifference”, dar și pentru faptul că a jucat în filmul „Pink Floyd – The Wall”. De altfel, Geldof a fost nominalizat pentru premiul Nobel pentru Pace și înnobilat de Regina Elisabeta a II-a.

„Împărtășim ideile lui Sir Bob și ne bucurăm să îl avem pe scenă în seara de sâmbătă, 10 septembrie. Este un exemplu pentru puterea activismului civic prin muzică, creând evenimente care aduc împreună oamenii care vor să înceapă schimbarea spre mai bine în societate. Sir Bob s-a implicat în diverse acțiuni caritabile, a inițiat concerte și alte evenimente pentru a strânge fonduri și a atrage atenția asupra unor probleme sociale”, au mai transmis organizatorii.