„Brad Pitt este singur”. Reclama cu care o companie aeriană își promovează cursa către Los Angeles

Publicat: 25 09. 2016, 13:12

Cu mesajul „zburați către Los Angeles pentru că nu trebuie să îl ratați pe Brad Pitt”, compania aeriană,  Norwegian Airlines,  a ales să își promoveze prețul unei curse de la Oslo la Los Angeles. În ciuda zvonurilor circulate în mass-media, potrivit cărora divorțul ar fi survenit după ce Brad Pitt ar fi fost violent cu unul dintre copiii săi, în timp ce se aflau în avionul personal, se pare că imaginea sa nu a avut de suferit, cel puțin asta arată Norwegian Airlines, care s-a folosit de pretextul destrămării „Brangelina”.

„Este prea devreme să ne pronunțăm. Panoul publicitar a apărut înainte ca zvonurile să inunde piață”, a spus purtătorul de cuvânt al companiei aeriene, Anders Lindstrom, pentru Daily News.

FBI a declarat, vineri, pentru BBC, că a început să colecteze informații cu privire la un presupus incident care îl implică pe Brad Pitt și copiii săi, la bordul unui avion privat, care s-ar fi petrecut săptămâna trecută.

Soția lui Pitt, actrița Angelina Jolie, a înaintat divorțul, luni, invocând diferențe ireconciliabile. Jolie a cerut custodia fizică a celor șase copii ai cuplului, solicitând judecătorului să îi acorde lui Pitt dreptul la vizitare. Imediat după, Pitt a lansat o declarație pentru revista People, spunând că este „întristat”.

Avocatul lui Jolie, Robert Offer, a declarat că decizia de divorț a fost luată „pentru sănătatea familiei”.

Departamentul de protecție a copilului a spus că nu poate confirma sau nega dacă desfășoară o anchetă despre presupusul abuz al lui Pitt asupra copiilor, din cauza legilor de confidențialitate.

Pe de altă parte, Departamentul de Poliție din Los Angeles (LAPD) a declarat, pentru BBC, că nu investighează cazul Brad Pitt: „LAPD nu are niciun raport al acuzațiilor de abuz asupra copiilor domnului Brad Pitt.”