Cabral îl dublează pe Antonio Banderas în animația „Justin și cavalerii 3D”

Publicat: 01 10. 2013, 17:12
Actualizat: 02 08. 2014, 09:00

Cabral ajunge, din 4 octombrie, în premieră pe marile ecrane în rolul unui arătos, dar superficial cavaler medieval, căruia îi împrumută vocea, în animația „Justin și cavalerii 3D”.

Aflat la prima experiență de acest gen, misiunea lui Cabral a fost cu atât mai complicată cu cât a trebuit să dubleze personajul interpretat de celebrul actor Antonio Banderas în varianta originală a filmului.

„Mi-a făcut plăcere să fac parte din acest proiect, ‚Justin și cavalerii 3D” este o poveste frumoasă, un basm animat care te face să râzi dar, în același timp, le și pune celor mai mici valorile acolo unde ar fi bine să fie. Am dublat un personaj tembel, un Don-Juan lovit la cap, cu o personalitate aparte, Sir Clorex. Cu o voce de cuceritor din născare, dar cu replicile unui pămpălău amețit, personajul meu are un farmec special. A fost distracție mare la înregistrări, toți colegii alături de care am lucrat în proiectul ăsta au râs – și eu, recunosc – pentru că filmul este scris foarte bine și replicile îți dau motive de râs în cascadă.”, povestește Cabral, încântat de experiența trăită la înregistrări.

Sir Clorex este în aparență cavalerul perfect care arată incredibil în armura sa strălucitoare. Puterea fizică, frumusețea și postura îl recomandă drept cavaler, însă atunci când pericolul îi dă târcoale, Clorex își dă seama că nu armura contează, ci caracterul celui care o poartă.

Eroul animației, Justin, locuiește într-un regat în care birocrații conduc, iar cavalerii au fost alungați. Mai presus de orice, visul lui este să devină un cavaler neînfricat, exact ca bunicul său. Cu toate acestea, tatăl are alte planuri rezervate pentru el și vrea ca Justin să-i calce pe urme și să devină avocat.

Pentru a-și îndeplini visul, Justin pornește într-o călătorie plină de neprevăzut. De-a lungul drumului o va cunoaște pe frumoasa și rebela Talia, pe vrăjitorul Melquiades, dar și pe arătosul Sir Clorex.

Deși, aparent, nu are calitățile necesare unui adevărat cavaler, Justin trebuie să își apere familia și regatul de crunta răzbunare a lui Sir Heraclio și a armatei sale de cavaleri alungați și hotărâți să distrugă totul în cale.

Cabral va putea fi urmărit pe marile ecrane din țară, începând cu 4 octombrie, în animația „Justin și cavalerii 3D”, un film distribuit de MediaPro Distribution.