CASA FILIPESCU – CESIANU, locul care te face să înțelegi cât de privilegiat ești că trăiești în secolul XXI

Publicat: 20 08. 2018, 11:05
Actualizat: 02 09. 2019, 23:07

„Pentru prima oară s-a clădit un edificiu pe acest teren, la mijlocul secolului al XIX-lea, atunci când boierul Iancu Filipescu a construit aici o casă pe domeniul său. Ulterior, casa a intrat în familia Cesianu prin căsătorie. Mai exact Constantin Filipescu, fiul cel mare al lui Iancu Filipescu, s-a căsătorit cu Maria Filipescu, născută Ghika. Apoi Constatin a murit și Maria s-a recăsătorit cu Ștefan Cesianu, un băiat din familia Cesianu. Astfel, casa intră din Familia Filipescu în familia Cesianu și se justifică numele dublu al casei Filipescu Cesianu”, a afirmat într-un interviu video pentru Descoperă Vladimir Crețulescu, muzeograf Casa Filipescu – Cesianu.

Despre primul edificiu clădit între anii 1846 – 1850 de boierul Iancu Filipescu, unul dintre marii proprietari funciari ai Țării Românești, pe acest teren nu se cunosc foarte multe.  „Filipeștii, în special, erau dintre primele cinci familii de proprietari funciari din Valahia. Erau extrem, extrem de bogați”, a precizat muzeograful.

La vremea respectivă, zona unde era amplasat imobilul, actuala Calea Victoriei, se afla la marginea Bucureștiului. „Vorbim de niște proprietăți care așa, ca să facem o mică licență, sunt echivalentul cartierului Pipera astăzi. Niște proprietăți aflate în marginea orașului, cu grădini relativ mari. Toate cartierele care se ridică la nordul Pieței Victoriei sunt ridicate în interbelic, în epoca următoare, ne aflăm fix la marginile orașului București în momentul respectiv”, a adăugat Vladimir Crețulescu.

Vladimir Crețulescu, muzeograf Casa Filipescu – Cesianu / Foto: descopera.ro

Citește continuarea pe DESCOPERĂ.RO

În anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, Descopera.ro te invită să cunoști, prin intermediul campaniei „Case de poveste„, istoria unor clădiri impresionante și a oamenilor ei.