CASA lui Amy Winehouse a fost JEFUITĂ. La cât se ridică pagubele

Publicat: 01 11. 2012, 16:19
Actualizat: 01 04. 2019, 10:38

Rochia de mireasă pe care cântăreața britanică Amy Winehouse, decedată în 2011, a purtat-o la nunta ei cu Blake Fielder-Civil, organizată la Miami, în anul 2007, a fost furată din reședința pe care artista o deținea în cartierul Camden din Londra, informează site-ul revistei New Musical Express.

Hoții au pătruns în vila artistei și au sustras două rochii ale ei care valorează împreună aproximativ 130.000 de lire sterline (161.000 de euro).

Faptul că autorii jafului au luat doar cele două rochii și nimic altceva din locuință l-a determinat pe tatăl cântăreței, Mitch Winehouse, să creadă că această spargere a fost ceva mai mult decât un simplu oportunism.

Una dintre cele două ținute furate este rochia albă cu imprimeuri pe care Amy Winehouse a purtat-o la nunta ei cu Blake Fielder-Civil, organizată la Miami, în anul 2007, iar cealaltă este rochia din bucăți de ziare pe care artista britanică a purtat-o în același an cu ocazia unui show pe care l-a susținut în emisiunea de televiziune „Later… with Jools Holland”.

„Casa din Camdem este scoasă la vânzare și de aceea toate bunurile fiicei mele au fost inventariate, numerotate și împachetate, pregătindu-se pentru a fi depozitate. A existat un interval de circa două zile în cadrul acestui proces când rochiile ar fi putut fi luate”, a explicat Mitch Winehouse.

Potrivit presei britanice, cele două rochii urmau să fie scoase la licitație în beneficiul Fundației Amy Winehouse. Se spune că rochia de mireasă a celebrei cântărețe valora 100.000 de lire sterline, iar cea din bucăți de ziare era estimată la 30.000 de lire sterline.

Blake Fielder-Civil și Amy Winehouse s-au căsătorit la Miami în 2007, iar mariajul lor s-a încheiat printr-un divorț pronunțat în 2009, într-o perioadă în care Blake se afla deja la închisoare.

Amy Winehouse a murit pe 23 iulie 2011, la vârsta de 27 de ani, după ce s-a confruntat mulți ani cu dependența de alcool și de droguri. Moartea ei a fost una „accidentală” – potrivit rezultatelor anchetei făcute de poliție -, cauzată de abuzul de alcool.

Fanii și criticii laolaltă i-au aclamat farmecul necizelat, umorul incisiv și combinația unică de jazz și soul care îi caracterizau muzica. Un alt avantaj al controversatei artiste britanice era talentul incontestabil de compozitoare – muzica pe care a scris-o este, fără excepție, profund personală, de o candoare brutală. Cele două discuri lansate în timpul vieții sale, „Frank” și „Back to Black” – recompensat cu cinci premii Grammy -, s-au vândut în peste 12 milioane de exemplare în întreaga lume. Lansat în 2006, „Back to Black” a devenit, după moartea divei, cel mai bine vândut album al secolului al XXI-lea, în Marea Britanie. Acel record a fost la rândul lui doborât în decembrie 2011 de albumul „21” al cântăreței Adele.