Câți kilometri a mers un urs koala sub o mașină. Ce l-a alertat pe șofer. FOTO

Publicat: 16 09. 2017, 20:04

Femela se târâse în arcul vehiculului, în timp ce era parcat pe dealurile din apropierea orașului Adelaide, weekendul trecut, scrie BBC.

Șoferul a fost alertat de prezența ursului koala în momentul în care a oprit mașina și a auzit plânsete.

Salvatorii care au ajuns la fața locului au tăiat roata în cele din urmă pentru a elibera ursulețul călător.

„Îi mirosea blana a ars”, a declarat Jane Brister de la organizația de salvare Fauna Rescue pentru agenția de știri Reuters.

După câteva zile de odihnă în captivitate, animalul a fost eliberat în pădure.

Urșii koala sunt originari din Australia și sunt clasificați drept specii „vulnerabile”. Există mai puțin de 100 000 de specii rămase în sălbăticie, potrivit Fundației Australiene Koala.