Câți oameni s-au strâns în prima zi a festivalului Neversea

Publicat: 08 07. 2017, 22:37

Potrivit organizatorilor, peste 47.000 de „festivalieri” au participat la evenimentele care au avut loc în perimetrul festivalului, pe parcursul întreagii zile.

Artiștii care au concertat în prima seară s-au arătat impresionați de numărul mare de fani, de scena principală, dar și de Marea Neagră.

Deschiderea oficială a festivalului a fost marcată cu focuri de artificii și povestea Neversea 2017. Pe scena principală a festivalului Neversea au urcat, în prima zi, Sam Feldt, Ella Eyre, Rita Ora, Lost Frequencies, Danny Avila, Tiesto și Tujamo.

Pe celelalte scene au concertat alți peste 30 de artiști, printre care Wilkinson, Zeds Dead, Sasha, Mazde, Soichi Terada și mulți alții.

Sam Feldt, DJ-ul cu cea mai vizualizată piesa a verii „Summer on you” a fost pentru prima dată în România, iar imediat după show a declarat că-și dorește să se reîntoarcă la Neversea.

Ella Eyre a cucerit inimile fanilor din România deja, iar artista britanică Rita Ora, care a urcat pentru prima dată pe o scenă în România, s-a declarat uimită de căldura publicului din România.

Legendarul Tiesto a adunat, vineri seara, în fața scenei principale, The Gateway, zeci de mii de fani, atât din țară, cât și din străinătate, iar Lost Frequencies și Tujamo au făcut ca răsăritul la malul Mării Negre să fie unul plin de magie.

Tujamo a declarat, imediat după cele două ore de show încheiate cu un răsărit superb la malul mării, că deja și-a creat o legătură specială cu fanii din România și că în mai puțin de o lună asteaptă să îi revadă la Untold.

„De fiecare dată când vin aici, mă gândesc că show-ul va ieși bine, însă de fiecare dată cand mă urc pe scenă, mi se depășesc toate așteptările și mi se pare incredibilă legătura dintre mine și fanii din România. De la backstage până la show, totul s-a îmbinat într-o armonie perfectă, și nu poți să-ți dorești ceva mai mult ca și artist”, a declarat Tujamo.

Sâmbătă seară, pe cele șapte scene ale festivalului vor urca Afrojack, Fatboy Slim, Years & Years, Mike Perry, Ferry Corsten, Klangkarussell, Marc Romboy, Matthias Tanzman, Praslea, Cezar, Dubtil, Julia Govor, Blondish.

Orașul Constanța s-a transformat, pentru trei zile, în polul distracției de la malul Mării Negre, Jason Derulo, Rita Ora, Dua Lipa, Years&Years, Afrojack, Tiesto, Fatboy Slim și mulți alții urmând să urce pe cele șapte scene ale celui mai mare festival de pe litoralul românesc, Neversea.

La prima ediție a festivalului, segmentul de plajă cuprins între plaja Modern și plaja Trei Papuci a fost transformat în plaja Neversea, pe cele șapte scene amplasate urmând să urce peste 150 dintre cei mai buni artiști ai momentului.

Festivalul Neversea se desfășoară pe o suprafață de peste 100.000 de metri pătrați, iar accesul participanților se poate face de pe plaja Modern, cu intrare prin Portului Turistic Tomis, de pe strada Lebedei, acolo unde sunt amplasate punctele de preschimbare abonament/bilete pentru brățara de festival.