Câți telespectatori au urmărit cea de-a șasea ediție a noului sezon „Vocea României”

Publicat: 24 10. 2015, 11:44

Vineri seară, au continuat audițiile pe nevăzute la „Vocea României”, iar opt concurenți și-au găsit câte un loc într-una dintre cele patru echipe.

Pe întreaga durată de difuzare, 20.30 – 23.00, la nivel național, peste 1,8 milioane de telespectatori au urmărit competiția muzicală, iar în minutul de maximă audiență, de la ora 21.00, peste 2,3 milioane de persoane au vizionat show-ul.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Pro TV, a șasea ediție a noului sezon „Vocea României” a fost lider de audiență pe toate categoriile de public și a înregistrat 13,5 puncte de rating și 32% share pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, față de postul de televiziune clasat pe locul al doilea, care a obținut 7,7 puncte de rating și 18,3% share.

Lupta concurenților pentru un loc în #echipatudor, #echipaloredana, #echipasmiley și #echipamoga devine din ce în ce mai intensă, se arată în comunicatul citat.

Iulian Selea a deschis cea de-a șasea seară de audiții pe nevăzute. Concurentul a cântat melodia „Take me to church” și a reușit să o impresioneze pe Loredana cu timbrul său grav. Antrenoarea a fost singura care s-a întors pentru Iulian.

Paula Rotar a interpretat într-o manieră proprie melodia „Sail” și i-a sedus pe Smiley, Loredana și Tudor Chirilă cu vocea sa, care s-au întors pentru a o convinge să meargă în echipa lor. Concurenta a ales să meargă mai departe în competiție, spre marele trofeu „Vocea României”, alături de Tudor Chirilă.

Totodată, antrenorii au fost încântați, vineri seara, de vocea Norei Deneș, care a cântat din spatele cortinei melodia „Highway to hell”. Tudor Chirilă, Loredana, Smiley și Marius Moga s-au întors pentru ea, iar concurenta l-a ales pe Smiley.

Cu toate că a fost extrem de emoționat, Adrian Tănase a cântat foarte bine melodia „When a man loves a woman” și a reușit să întoarcă trei scaune. Marius Moga, Smiley și Tudor Chirilă au negociat cu el minute în șir și i-au explicat de ce ar trebui să aleagă echipa lor, dar Adrian l-a ales, în cele din urmă, pe Marius Moga.

Luciana Ștefan a interpretat piesa „Trouble with my baby” și a reușit să creeze momente spectaculoase în cântec. Vocea ei puternică i-a determinat pe Marius Moga și pe Loredana să se întoarcă și să înceapă lupta pentru ea, iar câștigător a fost Moga.

Modul în care Ibitoye Oluwatobi (Tobi) a cântat melodia „A man’s world” l-a convins pe Tudor Chirilă să se întoarcă foarte repede, urmat fiind de Smiley. Cei doi antrenori s-au ridicat în picioare la finalul momentului și au aplaudat interpretarea concurentului, însă Tobi l-a ales pe Smiley.

De asemenea, vineri seară, Tonina Tarnosche a interpretat melodia „Walking in Memphis” și a reușit să o convingă pe Loredana că merită să meargă mai departe. Și Delia Pitu se numără printre concurenții care continuă experiența „Vocea României”. Aceasta a cântat melodia „If I ain’t got you”, iar Marius Moga și Tudor Chirilă s-au întors și au făcut tot posibilul să o ia în echipa lor, dar Tudor a fost cel care a câșigat „lupta”.

Încă opt concurenți și-au găsit, vineri seara, un loc într-una dintre cele patru echipe. Fiecare antrenor a adus câte două voci noi în echipa sa, iar, după cea de-a șasea rundă de audiții pe nevăzute, Tudor Chirilă are 13 concurenți, Smiley și Marius Moga au câte 12, iar Loredana – 11 concurenți.