Ce aliment ne poate face rău în timpul postului

Publicat: 22 04. 2017, 18:43
Actualizat: 02 10. 2018, 12:52

Uleiul în postul trebuie să fie la fel de rar precum peștele. „Dacă tot suntem în săptămâna albă și ne pregătim de postul Paștelui, nu strică să vorbim puțin despre ulei. În primul rând pentru că suntem români și avem uleiul de gătit în sânge, apoi pentru că fiind vegetal există riscul să îl consumăm din abundență, mai ales în post.
Nu știu dacă au fost nutriționiști de față atunci când s-au pus bazele religiei, însă limitarea consumului de ulei este mai importantă decât eliminarea oului și produselor lactate. Când vrem să-i dăm o pauză ficatului și metabolismului de la munca grea de digestie din fiecare zi, pe lângă produsele de origine animală trebuie obligatoriu să renunțăm și la ulei, indiferent dacă e de floarea soarelui sau de măsline.
Dacă aveți curiozitatea să vedeți cât de rare sunt dezlegările la ulei, și vin din timpul postului, veți fi uimiți. De asemenea, este interesant că uleiul și vinul au fost puse în aceeași categorie, a plăcerilor alimentare ce trebuie limitate. Dacă analizăm puțin, vedem că prin eliminarea uleiului dispar din meniul de post toate mâncărurile gustoase: zacuscă, salată de vinete și humus, pateu vegetal, cartofi prăjiți, șnițel de soia, produse de patiserie și de cofetărie (pentru că margarina tot ulei este). Ce mai rămâne? Ciorbe și mâncăruri de legume (gătite fară ulei!), făinoase, cartofi, pâine, mămăliga, toate leguminoasele boabe (fasole, mazăre, linte, soia, năut)””, precizează nutriționistul Mihaela Bilic pe Facebook.  

În opinia specialistului, salatele pot reprezenta o capcană. „Atenție și la salate, fără ulei nu se prea poate, iar semințele și oleaginoasele (nuci, alune, migdale) au 40% ulei.
Departe de mine dorința de a fi cârcotașă, dar decât să ținem post și să mâncăm pe săturate alimente bogate în ulei, mai bine nu ținem deloc. Postul nu face bine și nu ajută organismul decât atunci când presupune mâncare puțină și dietetică, adică fără grăsime. Postul înseamnă să nu te saturi, să simți lipsa, să te confrunți cu foamea. Asta e esența, simbolul, scopul. Și da, există un rău mai mare decăt uleiul, pe care religia nu l-a luat în calcul, pentru că nu exista: grăsimea vegetală de palmier și de cocos”, mai spune Mihaela Bilic.