Ce au descoperit agenții de securitate de pe un aeroport american în bagajele unui cunoscut actor

Publicat: 05 08. 2015, 13:23

Fostul protagonist al francizei „James Bond” se afla pe Aeroportul internațional din Burlington în momentul în care un agent de securitate a observat un cuțit în bagajul de mână al actorului irlandez, în timp ce acesta trecea prin punctul de control al bagajelor.

foto: captură Daily Mail

Potrivit site-ului TMZ.com, agentul de securitate a tras la o parte bagajul actorului și i-a spus actorului că are două posibilități: fie să predea cuțitul, fie să îl împacheteze și să îl pună într-unul dintre celelalte bagaje, care fuseseră deja controlate. Pierce Brosnan a optat pentru a doua posibilitate.

foto: captură Daily Mail

Autoritățile de pe aeroportul din Burlington au precizat că starul irlandez nu a fost nici arestat, nici pus sub acuzare și a ajuns apoi fără probleme la bordul avionului.

Pierce Brosnan, în vârstă de 62 de ani, a jucat în patru filme rolul spionului britanic James Bond, înainte de a fi înlocuit de Daniel Craig. Actorul de origine irlandeză s-a remarcat în ultimii ani în producții aparținând unor genuri diverse, precum filmul de acțiune „Cascada Seraphim”, musicalul „Mamma Mia” și thrillerul politic „Marioneta/ The Ghost Writer”, regizat de Roman Polanski.