Ce este hernia de disc și când trebuie operată ?

Publicat: 08 04. 2016, 21:54
Actualizat: 01 10. 2018, 17:18

„Hernia de disc apare atunci când discul intervertebral se fragmentează și ajunge să comprime rădăcinile nervoase sau măduva spinării aflate în canalul spinal din vecinătatea sa. Cel mai frecvent apare în regiunea inferioară a coloanei vertebrale – numită regiune lombosacrată, care este supusă unui stres mecanic major”, precizează medicul Ovidiu Palea

Simptomele unei hernii de disc lombare:

1. afectare vertebrală – durere la nivel lombar, caracter violent, continuu, care se accentuează la mers, la schimbarea poziției, efort, tuse, strănut etc.

2. suferință radiculară – durere ce apare de sus în jos cuprinzând fesa, fața posterioară a coapsei, gamba, piciorul și degetele. La aceste dureri se asociază senzațiile de  amorțire, înțepătură, furnicătură. Ulterior scade forța musculară, se abolesc sau diminuează reflexele membrelor inferioare sau poate apărea paralizia unor grupe musculare. În cazuri extrem de rare apar tulburări de micțiune și de potență sexuală. 

 În prezent, din punct de vedere statistic mai ales în țările industriale, 6 din 10 adulți cu vârsta de peste 65 ani, aleși aleator, fără simptome, la un examen de RMN, au hernii de disc!

 „Frecvent este luată în discuție operația, deși nu este necesară! Avem aceste hernii de ani și ani de zile, în general fără simptome, iar în momentul în care apar crizele, de cele mai multe ori trec prin repaus scurt (maxim 2-3 zile) și tratament cu antiinflamatoare. De fapt, riscul ca o hernie să se rupă și ne paralizeze este extrem de mic.

În plus, dacă se rupe un fragment de disc (indiferent de mărimea sa) nu trebuie scos, pentru că organismul, prin sistemul imun, îl  fibrozează la dimensiuni infime”, atrage atenția medicul Ovidiu Palea.

Cauza durerii din hernia de disc este, în cele mai frecvente cazuri, doar inflamația nervului. Anumite mișcări pot inflama nervul aflat lângă aceste hernii și, în general, simpla dezinflamare (fie cu medicație orală, fie cu infiltrații ghidate cu raze X),  poate duce la dispariția simptomelor și reluarea activităților.

Cauza mecanică este un factor major în cazuri foarte rare și, prin procedee minim invazive (ace de mărimi diverse), aceste discuri se pot decomprima și retrage în carapacea lor, evitând procedeul chirurgical clasic.

„O hernie de disc trebuie operată atunci când avem durere rebelă la tratament, când avem deficit motor în evoluție severă, sub tratament, sau dacă apare incontinența urinară. Atenție mare la definiția deficitului motor, pentru că, de cele mai multe ori, mersul șchiopătat, de exemplu, este rezultatul apărării dureroase și nu al unui deficit motor real,” mai spune medicul Ovidiu Palea.