Ce noi metode de a obține petrol au descoperit cercetătorii americani

Publicat: 07 11. 2016, 14:43
Actualizat: 22 08. 2017, 04:11

This browser does not support the video element.

Denumit biocrude, produsul este obținut prin pomparea nămolului de canalizare printr-o serie de tuburi presurizate până la 200 bari și încălzite la 350 °C. Temperatura înaltă și grăsimile conținute în apa de canalizare asigură lubrifierea instalației și păstrarea nămolului în stare lichidă, produsul rezultat în urma procesului numit lichefiere hidrotermală având o consistență apropiată petrolului obținut din surse tradiționale, putând fi rafinat suplimentar în același mod, scrie Go4it.
 
Aplicat deocamdată la scară redusă, procedeul realizat la temperatură și presiune înaltă încearcă să copieze în formă accelerată reacțiile produse în adâncul pământului, care în mod normal necesită milioane de ani pentru a converti materia organică în petrol.
 
Potrivit echipei de cercetători, metoda aplicată cu rezultate similare și pentru procesarea algelor marine este foarte eficientă în cazul nămolului de canalizare, până la 60% din carbonul conținut putând fi convertit în biocombustibil. Cu rezultate încurajatoare, tehnologia licențiată deja unei companii numită Genifuel Corporation va intra în exploatare din anul 2018, testată la o uzină experimentală de tratare a apei din orașul american Vancouver, construită cu suna de 7 milioane dolari.
 
Intrând în categoria combustibililor fosili, bio-petrolul rezultat din procesarea nămolului de canalizare nu va rezolva problema emisiilor de carbon, însă ar putea oferi o alternativă la sursele tradiționale de petrol, convertind unul dintre cele mai toxice deșeuri generate de aglomerările urbane într-un produs util.