Ce s-a întâmplat după ce un tată din Austria a găsit un violator în camera fiicei sale în vârstă de șase ani

Publicat: 23 01. 2015, 12:24

Soldatul în vârstă de 30 de ani a fost acuzat de viol și agresiuni sexuale asupra unui minor, a declarat Hansjoerg Mayr, procurorul statului Tyrol din Austria.

„Procesul va începe în data de 10 martie”, a declarat Mayr și, dacă va fi găsit vinovat, soldatul acuzat riscă până la zece ani de închisoare, scrie telegraph.co.uk.

Soldatul, care participa la un curs de schi în Alpi, a încasat o bătaie zdravănă de la tatăl fetiței agresate. Potrivit unui cotidian austriac, tatăl copilei s-a trezit în urma zgomotelor venite din camera acesteia, unde l-a găsit pe tânărul pe jumătate dezbrăcat, care încerca să o violeze.

Individul în stare de ebrietate a intrat în locuința din sătucul Neustift, situat în valea Stubaital, pe geamul de la dormitorul fetiței. Regiunea de 5.000 de locuitori atrage anual milioane de turiști.