Ce scenă controversată din romanul „Fifty Shades of Grey” va lipsi din filmul lui Sam Taylor-Johnson. „Nici nu a fost luată în discuție”

Publicat: 23 01. 2015, 12:26

Una dintre cele mai controversate scene din volumul „Fifty Shades of Grey”, de E.L. James, nu va fi reprodusă în filmul cu același nume. Este vorba de momentul în care personajul Christian Grey îi scoate tamponul din vagin Anastasiei Steele, pentru a putea face sex cu ea.

Precizarea a fost făcută chiar de regizorul Sam Taylor-Johnson, regizorul producției ce urmează a fi lansată în luna februarie, scrie variety.com. Acesta a subliniat că, deși multe fragmente din celebra carte sunt descrise într-un mod foarte explicit, filmul său nu va merge neapărat pe aceeași „rețetă”.

„Nu a ajuns în film”, a spus cineastul despre respectiva scenă. „Nici nu a fost luată în discuție”, a adăugat el.

„Cartea trebuie să te facă să intri în pielea Anastasiei pentru a fi o experiență inedită pentru cititor”, a completat producătorul filmului, Michael De Luca. „Este foarte explicită. Filmul nu are însă nevoie să facă asta. Este un mediu complet diferit”, a mai spus el.

Dakota Johnson, fiica actorilor Melanie Griffith și Don Johnson, o va interpreta pe naiva Anastasia Steele în ecranizarea romanului erotic „Fifty Shades of Grey”, alături de Jamie Dornan, care va juca rolul manipulatorului magnat Christian Grey.

Acțiunea romanelor din seria „Fifty Shades” se pretează polemicilor. Inspirate inițial din cea mai în vogă idilă în rândul adolescenților din acest moment, cea dintre personajele Edward și Bella din franciza „Twilight”, cărțile romancierei E. L. James iau o cu totul altă turnură. În Seattle, Anastasia Steele, o studentă în vârstă de 22 de ani și încă virgină, cedează în fața șarmului și a practicilor sadomasochiste ale miliardarului Christian Grey.

Granița dintre erotic și pornografic a devenit centrul unor polemici intense dincolo de Atlantic, unde vânzările au explodat, relatează MEDIAFAX. Volumele din trilogie au fost cenzurate în bibliotecile din comitatul Brevard din statul american Florida, din cauza conținutului lor considerat inacceptabil. Alții vorbesc însă despre apariția unui nou gen literar, „mummy porn”, destinat menajerelor în vârstă de până la 50 de ani, aflate în căutarea unei soluții facile pentru a-și condimenta căsniciile.

E. L. James, o fostă producătoare de televiziune al cărei nume real este Erika Leonard, autoarea romanelor din trilogia erotică „Fifty Shades of Grey”, ocupă primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătiți scriitori din lume, cu venituri de 95 de milioane de dolari, obținute în perioada iunie 2012 – iunie 2013.