Ce se ascunde în spatele depresiei. Un tânăr trage un semnal de alarmă

Publicat: 17 04. 2016, 11:03
Actualizat: 30 08. 2016, 15:53

Leddin s-a hotărât să vorbească despre depresia de care suferă în cadrul unui video, pe care l-a postat pe Facebook, unde detaliază realitatea crudă din spatele acestei boli cu care se confruntă zilnic.

„Trăiesc viața unui om care suferă de depresie. Îmi este atât de greu să vorbesc despre acest lucru, dar nu e vorba numai de mine aici. La fel de imposibil este pentru milioane de alți oameni să se destăinuie. Și asta e problema!”, punctează tânărul.

În timp ce unii pot părea, aparent, fericiți, pozitivi, cum se simt cu adevărat în interior nu iese la iveală întotdeauna. Depresia este o boală invizibilă și, din această cauză, mulți oameni care suferă de ea păstrează în tăcere greutatea pe care o poartă pe umeri pentru că se tem de reacția celor din jurul lor.

„De ceea ce ne este frică cel mai tare nu este întunericul în care ne scufundăm, ci respingerea prietenilor, care nu ne-ar înțelege și pe care am risca să îi pierdem, îndepărtarea de familie sau tratamentul diferit pe care l-am primi din partea colegilor la muncă sau chiar pierderea slujbei”,  mai spune Leddin.

Cifrele sunt alarmante: unu din patru oameni se confruntă, la un moment dat, în viața lor cu o boală mintală. Cu toate acestea, este foarte important să vorbească despre suferința lor în procesul de a o combate și pentru a primi ajutorul medical necesar.

„Am vrut ca toți să cunoască boala de care sufăr, dar și să îi încurajez pe cei care trec prin aceeași dificultate să nu se închidă în ei și să caute ajutor specializat. Trebuie să vorbim despre suferința noastră, să zdrobim această tăcere, să fim curajoși! Înarmați-vă cu curaj, ajutați-vă pe voi și ajutați-i pe ceilalți”, a mai spus Leddin.