Ce spune despre tine faptul că nu ai cont pe Facebook

Publicat: 08 08. 2012, 12:33
Actualizat: 06 03. 2014, 16:17

Facebook-ul a devenit un instrument omniprezent de socializare și petrecere a timpului pe internet, putând fi considerat o adevărată forță, potrivit Daily Mail. În aceste condiții, persoanele care nu au cont sunt considerate „dubioase”.

În același timp, Forbes atrage atenția că departamentele de resurse umane sunt precaute în selectarea candidaților care nu au profil pe Facebook. Principala temere a angajatorilor este aceea că pagina de Facebook a candidatului ar fi putut fi ștearsă, în urma unor abuzuri sau a unor postări vulgare.

Publicația germană Der Taggspiegel merge până la a arăta faptul că atât James Holmes (atacatorul care a împușcat mortal 12 persoane într-un cinematorgraf din Colorado, în luna iulie), cât și extremistul de dreapta Anders Behring Breivik (bărbatul care anul trecut a ucis 77 de oameni, într-o tabără de vară din Norvegia) nu au profil de Facebook, așadar se aseamănă prin lipsa unei identități virtuale. Singurele înregistrări ale celor doi, cu numele reale, s-au desoperit pe site-ul Adult Friend Finder, unde apare profilul lui Holmes, și pe MySpace, unde se găsește un cont aparținând lui Breivik. 

Anders Behring Breivik. Sursa foto: AFP

Potrivit psihologului Christopher Moeller, folosirea rețelei de socializare Facebook este semnul unei vieți sociale și virtuale sănătoase. El mai spune că faptul că cineva nu are cont pe acest site, lucru devenit normal și frecvent în ultimii ani, poate fi o dovadă că persoana respectivă este anormală, disfuncțională sau chiar periculoasă.