Cea mai bine plătită actriță de la Hollywood

Publicat: 30 07. 2013, 12:59
Actualizat: 30 07. 2013, 12:59

Angelina Jolie, care va putea fi văzută în curând pe marile ecrane în filmul „Maleficent”, este actrița cel mai bine plătită de la Hollywood, cu venituri estimate de circa 33 milioane de dolari, obținute în ultimul an, potrivit unui top alcătuit de revista Forbes, informează Reuters.

„Hollywoodul nu s-a îndepărtat de Angelina Jolie. Ea este încă una dintre puținele actrițe care pot să ceară un onorariu de peste 15 milioane de dolari pentru un anumit film – așa cum s-a întâmplat în cazul producției Disney, care transpune povestea clasică «Frumoasa din pădurea adormită» în filmul «Maleficent»”, a declarat Dorothy Pomerantz, jurnalist al forbes.com.

Actrița americană, în vârstă de 38 de ani, a ținut prima pagină a ziarelor din lumea întreagă în urmă cu câteva luni, anunțând că a suportat în februarie o dublă mastectomie, după ce a fost diagnosticată cu o genă care prezintă un risc foarte mare de cancer mamar și ovarian.

Angelina Jolie, care are trei copii biologici și trei adoptați cu logodnicul ei, actorul Brad Pitt, a ocupat locul al treilea în topul Forbes din 2012.

În acest an, pe locul al doilea în clasamentul Forbes se află Jennifer Lawrence, recompensată în 2013 cu Oscarul pentru cel mai bun rol principal feminin, care a obținut venituri de 26 milioane de dolari în ultimul an.

Kristen Stewart, actrița principală din franciza cinematografică „Amurg/ Twilight”, a pierdut poziția de lider pe care o ocupa în acest clasament, în 2012, și a coborât pe locul al treilea, cu venituri de 22 milioane de dolari.

Jennifer Aniston, al cărei nou film, „We’re the Millers”, va fi lansat în Statele Unite weekendul viitor, ocupă locul al patrulea, cu venituri de 20 milioane de dolari.

Emma Stone, care a jucat în filmul „The Amazing Spider-Man”, alături de iubitul ei din viața reală, actorul Andrew Garfield, se află pe locul al cincilea, cu venituri de 16 milioane de dolari.

Topul 10 al celor mai bine plătite actrițe de la Hollywood este completat de actrițele Charlize Theron (15 milioane dolari), Sandra Bullock (14 milioane dolari), Natalie Portman (14 milioane dolari), Mila Kunis (11 milioane dolari) și Julia Roberts (11 milioane dolari).

Forbes.com a alcătuit acest clasament pe baza discuțiilor avute cu agenții, managerii, producătorii și avocații actrițelor, pentru a cuantifica veniturile obținute de acestea din filmele în care au jucat, în perioada iunie 2012 – iunie 2013. Editorii celebrei reviste americane au ținut cont și de sumele câștigate din promovarea unor parfumuri sau linii de articole vestimentare.