„Cel mai bun atlet din lume” a devenit femeie și din punct de vedere legal

Publicat: 26 09. 2015, 17:13

Caitlyn Jenner, în vârstă de 65 de ani, care se numea Bruce Jenner înainte de a suporta o operație de schimbare de sex în luna mai, a depus o serie de documente oficiale la Tribunalul Superior din Los Angeles, în luna septembrie, cerând instanței americane să o declare femeie și din punct de vedere legal.

Pe lângă cererea prin care a solicitat recunoașterea oficială a schimbării de gen, Caitlyn Jenner a cerut instanței să recunoască și schimbarea oficială a numelui său.

Judecătorul Gerald Rosenberg de la Tribunalul Superior din Los Angeles a aprobat, vineri, solicitarea făcută de Caitlyn Jenner, potrivit unui purtător de cuvânt al acestei instanțe.

Caitlyn Jenner nu a fost prezentă la audierea reprezentanților săi, care a avut loc vineri, potrivit site-ului TMZ.

Potrivit unei surse din anturajul vedetei americane, Caitlyn Jenner a cerut judecătorului să sigileze informațiile private din dosarul său, pentru că, deși a primit un sprijin substanțial din partea opiniei publice americane, a fost totuși și ținta unor amenințări de ordin fizic și se teme ca aceste amenințări să nu fie puse în practică dacă informațiile private din dosarul său vor fi făcute publice.

Caitlyn Jenner a sărbătorit noua sa identitate, recent, printr-o ceremonie de schimbare a numelui, prezentată în episodul final din reality-show-ul ei, produs și difuzat de televiziunea E!. Cu acea ocazie, Caitlyn Jenner a spus: „A fost o călătorie extraordinară și am ajuns să trăiesc momentul în care totul a devenit adevărat. Mă aflu într-o perioadă minunată din viața mea și, pentru prima dată, simt că mi-am găsit locul. Mi-am găsit sinele autentic, sunt cu adevărat eu însămi. Vă mulțumesc”.

Bruce Jenner, fost campion olimpic la decatlon, vedetă TV și tatăl vitreg al starletei Kim Kardashian, care a dezvăluit în aprilie că se consideră femeie, a pozat în noua sa ipostază pentru coperta revistei Vanity Fair, în iunie, și și-a dezvăluit cu această ocazie noua identitate, Caitlyn Jenner.

Bruce Jenner, tatăl vitreg al surorilor Kardashian, a devenit în aprilie cel mai cunoscut american care a anunțat în mod public că este o persoană transgender.

Jenner, în vârstă de 65 de ani, a dezvăluit că se simte femeie într-un interviu acordat celebrei realizatoare de televiziune Diane Sawyer, într-o emisiune produsă de televiziunea ABC, la aproape 40 de ani după ce a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Montreal, în proba de decatlon, una dintre cele mai solicitante din concursul de atletism. În urma acelei victorii, Bruce Jenner a primit titlul neoficial de „cel mai bun atlet din lume”.

De trei ori căsătorit și divorțat tot de atâtea ori, Bruce Jenner este tatăl biologic pentru șase copii și tatăl adoptiv pentru alți patru. El a spus că nu este gay și că nu a întreținut niciodată raporturi sexuale cu un bărbat.

Primele două soții ale sale – Chrystie Crownover și Linda Thompson – i-au transmis lui Bruce Jenner mesaje de sprijin, prin intermediul prezentatoarei Diane Sawyer. Cea de-a treia soție a fostului campion olimpic, Kris Jenner, managerul și mama vedetelor din reality-show-ul „Keeping Up with the Kardashians”, difuzat de televiziunea E!, nu a dorit să participe la această emisiune.

Bruce Jenner a devenit unul dintre cei mai proeminenți atleți americani din anii 1970 după ce a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Montreal, unde a doborât recordul mondial de puncte în proba de decatlon.

În acea perioadă, un alt sportiv a făcut senzație în presa americană: jucătorul de tenis Richard Raskind a anunțat în mod public că este o persoană transgender și și-a luat numele de Renee Richards. Cu toate acestea, în ultimele patru decenii, numărul persoanelor celebre care au anunțat în public că sunt persoane transgender a fost foarte mic. Cel mai recent caz este cel al lui Chelsea Manning, fost soldat în armata americană, care a decis să devină femeie, după ce a fost condamnat pentru spionaj, întrucât a transmis o serie de documente confidențiale site-ului WikiLeaks.

Viața lui Bruce Jenner alături de familia Kardashian și cele opt sezoane ale reality-show-ului „Keeping Up with the Kardashian” i-au adus acestuia o a doua perioadă de celebritate.

Caitlyn Jenner este în prezent vedeta propriului reality-show, intitulat „I Am Cait”, care prezintă procesul ei de tranziție.