Cele mai neinspirate cadouri de Sărbători

Publicat: 25 11. 2014, 14:46

În afară de bani, alte cadouri considerate neinspirate de către europeni ar fi peștii de acvariu (52%), electrocasnicele (35%), lenjeriile de pat (26%) și cosmeticele pentru baie (26%). Românii cred că cele mai nepotrivite cadouri de Sărbători sunt produsele alimentare (61%), urmate de articolele de papetărie (47%) sau peștii de acvariu (43%).

Totuși, 28% dintre români consideră că un cadou în bani este o dovadă de indiferență și de lipsă de inspirație și 98% consideră că prețul cadoului primit de la cineva drag este irelevant.

Potrivit unui studiu al MasterCard privind obiceiurile referitoare la cheltuielile de Sărbători, aproape o treime dintre europeni, inclusiv românii, consideră banii ca fiind un cadou lipsit de inspirație și chiar ofensator. Mai mult decât atât, unul din zece europeni spune că acesta poate fi chiar un motiv de dispută cu persoana iubită.

A înțelege ceea ce destinatarul își dorește cu adevărat (87%) și a fi atent atunci când cumperi un cadou (86%) sunt primele două caracteristici pe care europenii le apreciază la un cadou. De fapt, banii sunt un cadou atât de nepotrivit încât numai una din zece persoane recunoaște că ar oferi vreodată cadouri în bani. Același lucru este valabil și pentru români. Le place să primească un cadou care să le reflecte dorințele (83%), să îi surprindă (64%) și să fie atent ales (40%). Doar 11% dintre ei ar oferi cadouri în bani colegilor sau familiei și doar 4% ar face asta pentru prieteni sau partener.

Una din patru persoane a regretat un cadou pe care l-a oferit pentru că nu a fost suficient de inspirat. În același timp, 42% dintre românii care spun că au primit un cadou neinspirat, au fost și dezamăgiți. Cei mai mulți pun asta pe seama faptului că persoana iubită nu are nicio idee ce să le cumpere (43%). Implicarea personală este cea mai importantă investiție care trebuie făcută într-un cadou, aproape toți cei intervievați (98%) considerând că prețul cadoului primit de la cineva drag este irelevant.

Deși o treime dintre europeni (32%) încep cu o lună mai devreme, aproape jumătate (45%) au recunoscut că încep să caute cadouri cu doar o săptămână înainte sau chiar mai târziu. În România, bărbații (20%) sunt mai predispuși decât femeile (8%) să lase cumpărarea cadourilor pe ultima sută de metri, cu doar o zi înainte de Sărbători.

Dintre cei care susțin că au primit un cadou neinspirat (42%), aproape una din trei persoane (28%) consideră că acest lucru se datorează faptului că persoana iubită a lăsat cumpărarea cadoului pe ultima sută de metri.

Cercetarea a fost realizată de către în 17 țări: Austria, Belgia, Franța, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Rusia, Spania, Suedia, Elveția, Turcia, Marea Britanie, Cehia, Grecia, Ungaria și România, 15.129 de consumatori fiind intervievați în perioada 1-15 octombrie 2014.