Cercetătorii au creat în laborator celule „zombie”

Publicat: 22 02. 2013, 17:09
Actualizat: 26 06. 2013, 00:20

Oamenii de știință au creat celule „zombie” – care continuă să lucreze și după ce mor -, dar, spre deosebire de filmele cu morți vii produse la Hollywood, aceste celule „zombie” îndeplinesc anumite funcții chiar mai bine decât atunci când erau în viață, informează dailymail.co.uk.

Oamenii de știință spun că prin acoperirea celulelor cu acid silicic, acestea devin capabile să reziste la temperaturi și presiuni mult mai mari decât celulele vii.

Această tehnică le permite cercetătorilor să conserve material biologic de valoare prin „transformarea acestuia în fosile”.

Procesul a fost conceput de cercetătorii de la Sandia National Laboratories din Albuquerque și de la Universitatea din New Mexico.

Savanții au folosit acid silicic pentru a „îmbălsăma” celule de mamifere și pentru a crea replici aproape perfecte ale structurii acestora.

Ei cred că aceste celule zombie pot fi folosite în industria manufacturieră, pentru fabricarea pilelor de combustie, în tehnologia de fabricare a senzorilor și ar putea repezenta viitorul nanotehnologiei.

„A fost o adevărată provocare pentru cercetători să construiască structuri la o scală nanometrică. Putem să producem particule și tuburi, dar deocamdată nu am reușit să fabricăm structuri 3D cu forme arbitrare”, a declarat cercetătorul Bryan Kaehr.

„Cu ajutorul acestei tehnici, nu mai avem nevoie să construim acele structuri – natura le creează pentru noi”, a adăugat el.

Siliciul, cunoscut pentru proprietățile sale deosebite încă din Antichitate, se găsește în nisip și în cuarț.

Celulele vii sunt vopsite cu acid silicic într-o cuvă, iar apoi soluția silicată formează o replică în cele mai mici detalii ale acelor celule.

Fiind capabile să supraviețuiască la presiuni și temperaturi extreme, celulele „zombie” pot „să îndeplinească anumite funcții mai bine decât le îndeplineau atunci când erau în viață”, a declarat Michael Hess de la American Office of Public Affairs.

Prin încălzirea replicilor din siliciu până la 400 de grade Celsius, partea organică a celulei se evaporează, iar celula devine un fel de „copie din ceară în trei dimensiuni, precum cele de la Madame Tussauds, a unui fost organism viu”.

În acest fel, celulele pot să își continue „munca”, chiar și după ce au murit, afirmă Bryan Kaehr.

„Faraonul Tutankhamon a fost mumificat pentru ca mumia să semene aproximativ cu felul în care arăta în viață, însă procesul a avut loc fără mineralizare (o formă de fosilizare). Celulele noastre zombie fac legătura dintre chimie și biologie pentru a crea forme care nu numai că seamănă aproape perfect cu viețile lor trecute, dar pot să lucreze și în viitor”, a adăugat Bryan Kaehr.