Chris Rea s-a prăbușit pe scenă, în timpul unui concert. Care este starea cântărețului

Publicat: 10 12. 2017, 11:49

El este, în prezent, internat în spital.

Fanii au povestit pe platforma online Twitter că starul, care începuse concertul cu aproximativ 45 de minute înainte de a se prăbuși, a căzut pe spate, după ce „s-a chinuit să țină microfonul în mână”.

O ambulanță a fost chemată la fața locului în jurul orei 9.30 pm (GMT), iar Rea a fost transportat la spital.

Un purtător de cuvânt al South Central Ambulance Service a anunțat ulterior că starea de sănătate a lui Rea este stabilă.

Chris Rea a fost diagnosticat cu cancer pancreatic și a suferit o operație de înlăturare a pancreasului în 2001. Anul trecut, el a suferit un accident cerebral.

Considerat drept unul dintre cei mai talentați artiști din lume, cu o carieră ce se întinde pe aproape 40 de ani și cu numeroase piese devenite clasice în lumea rockului-bluesului internațional, Rea are la activ un portofoliu impresionant, ce cuprinde 25 de albume de studio, opt albume de compilație, două albume înregistrate în aparițiile live și un material cu piese apărute pe coloana sonoră a filmului „La Passion”.

Chris Rea s-a lansat în anul 1978, cu albumul „Whatever Happened to Benny Santini?”, care a primit și un disc de aur, acesta fiind urmat, un an mai târziu, de materialul „Delitics”. Anii ’80 au adus un record în cariera artistului, Rea devenind faimos la nivel european prin lansarea a nu mai puțin de opt albume de studio. Chris Rea și-a afirmat valoarea pe plan internațional odată cu apariția a două dintre cele mai de succes materiale ale anilor 1989 și 1991, „The Road To Hell” și „Auberge”, ambele clasându-se încă de la lansare pe primul loc în topurile de specialitate din Marea Britanie. Cu vânzări de peste 30 de milioane de albume de-a lungul întregii cariere, Chris Rea a devenit un promotor și reprezentant de marcă al culturii rock și blues, el având la activ un număr impresionant de premii, inclusiv patru discuri de aur, șase de argint și 14 de platină.