Cinci reguli care te ajută să scapi de grăsimea de pe abdomen

Publicat: 25 01. 2014, 18:04
Actualizat: 03 09. 2019, 00:49

Toate femeile visează să aibă o siluetă cât mai aproape de perfecțiune, însă de multe ori, în ciuda eforturilor depuse pentru atingerea acestui scop, grăsimea de pe abdomen nu dispare.

Totuși, acest obiectiv poate fi îndeplinit destul de ușor dacă se ține cont de cinci reguli „de aur”, scrie portalul perfecte.ro.

MAI MULTE DESPRE UN STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS GĂSITI AICI

1. Adoptă dieta potrivită

Alimentația este extrem de importantă atunci când se încearcă pierderea în greutate. În această perioadă trebuie să se țină cont cât de mari sunt porțiile, dar și ce conțin ele. Dieta trebuie să includă fructe și legume bogate în fibre – precum merele, căpșunele, prunele, fasolea, morcovii și conopida -, proteine sărace în grăsimi – piept de pui, pește – și carbohidrați complecși – precum orezul brun, grâul integral, vegetalele cu frunze verzi sau pastele integrale.

De asemenea, prăjelile, alimentele de tip fast food, carnea roșie și mâncărurile procesate trebuie excluse cel puțin timp de trei luni.

2. Bea multă apă

Cu cât se consumă mai multă apă, cu atât mai repede va fi „topită” grăsimea de pe abdomen. Asta pentru că, în caz contrar, ficatul începe să funcționeze mai lent, iar organismul începe să stocheze grăsime, care se va depozita cu precădere în zona abdominală.

3. Mergi pe jos

Exercițiile cardiovasculare sunt foarte importante pentru arderea caloriilor. Totuși, nu este neapărat nevoie să alergi kilometri întregi. Specialiștii spun că simplul mers pe jos este o metodă eficientă de slăbit.

4. Fă exercițiile potrivite

Chiar dacă sunt eficiente într-o oarecare măsură, simplele abdomene nu vor ajuta prea mult dacă nu sunt însoțite și de alte exerciții. Trebuie lucrați și alți mușchi, susțin antrenorii de fitness. De asemenea, sunt recomandate și ședințele de înot.

5. Nu renunța la mese

Chiar dacă pare o idee bună, renunțarea la una dintre cele trei mese ale zilei face rău organismului. Asta pentru că rata metabolică scade și se ard mai puține calorii. Indicat este ca pe parcursul unei zile să se ia mai multe gustări, însă în porții mai mici.