Cinci vânători din India sunt blocați de patru zile într-un copac, de frica unor tigri care au ucis deja un bărbat

Publicat: 08 07. 2013, 19:02

Cinci vânători din India sunt blocați de patru zile într-un copac, neputând coborî din cauza unor tigri care i-au urmărit și care au ucis deja un membru al grupului, informează Daily Mail.

Felinele au început să vâneze bărbații, după ce un pui de tigru a căzut într-o capcană amplasată de aceștia. Animalele au urmărit grupul până când bărbații s-au urcat într-un copac, pentru a se salva. Cu toate acestea, unul dintre vânători nu a reușit să urce la timp, motiv pentru care a fost ucis de animale.

Chiar dacă bărbații se află blocați de patru zile în junglă, autoritățile au declarat că vor ajunge la ei abia la mijlocul săptămânii.

„Nu ne putem grăbi să-i salvăm pe cei aflați în copac, din cauza depărtării și din cauza faptului că tigrii se vor afla cu siguranță la baza copacului”, a declarat șeful poliției Dicky Sondani.

„Atacul felinelor a avut loc joi, după ce grupul a ucis un pui de tigru, prins într-o capcană destinată capturării de căprioare. Tigrii aflați în apropiere au fost atrași de mirosul puiului rănit, motiv pentru care au început să vâneze grupul și au ucis un bărbat în vârstă de 28 de ani”, a mai precizat Sondani pentru sursa citată.

Bărbații, originari din satul Simpang Kiri, se aventurau adesea în pădurile dense din nordul Sumatrei în căutare de agar. Deoarece acesta constituie un tip de lemn foarte rar și foarte costisitor, utilizat la producerea parfumurilor și uleiurilor aromatice, locuitorii zonei își riscă frecvent viața, intrând în jungla populată de tigri și alte animale deosebit de violente, mai adaugă sursa.

(Maria Neagu)