Cine se teme pentru viitorul lui Gigi Becali: „Mi-e să nu facă o tâmpenie”

Publicat: 21 05. 2013, 16:50
Actualizat: 09 05. 2019, 00:37

Cătălin Zmărăndescu, fostul bodyguard al lui Gigi Becali, a făcut o declarație șocantă cu privire la viitorul patronului Stelei.

Deși Zmărăndescu nu mai este în cele mai bune relații cu Gigi Becali, acesta îl cunoaște foarte bine pe patronul Stelei și se teme că perioada de trei ani pe care va trebui să o petreacă la închisoare îl va destabiliza.

„Nu știu dacă rezistă două luni, darămite trei ani. Ascultați-mă ce vă spun, nu rezistă. Mă gândesc să nu facă vreo tâmpenie. Am văzut cum s-a comportat două săptămâni în pușcărie (n.r. în 2009) și vă zic că nu rezistă. El doar are gura mare”, a comentat Zmărăndescu.

Totuși, fostului bodyguard nu îi pare cel mai rău de Gigi Becali, ci de Steaua, clubul pe care îl susține și căruia îi prevede un viitor sumbru. „Cu siguranță Steaua va avea de suferit, asta mă doare cel mai rău. Clubul se va duce în jos. Poate vor găsi altă sursă de finanțare, dar fără Becali e foarte greu”, a conchis Zmărăndescu.