Clasament insolit: cele mai influente persoane din lume, de la 0 la 100 de ani

Publicat: 24 04. 2014, 12:08
Actualizat: 06 09. 2019, 10:04

Nu trebuie să ajungi la o vârstă venerabilă pentru a fi influent și puternic. Fiecare categorie de vârstă își are „superputerile” ei. Aceasta este teoria pe care și-a propus Business Insider să o demonstreze cu topul celor mai influente persoane din lume, de la 0 la 100 de ani.

Astfel, cea mai puternică persoană care încă nu a împlinit un an este prințul George, fiul prințului William al Marii Britanii și al lui Kate Middleton. Cea mai puternică persoană de un an este nepoata fostului președinte american George W. Bush, iar cea mai puternică persoană de 2 ani din lume este Blue Ivy Carter, fiica lui Jay-Z și Beyonce.

Iată în continuare alți componenți ai topului Business Insider: Alexis Martin (3 ani, admisă de curând în Mensa), Infanta Leonor (7 ani, fiica Regelui Spaniei), Quvenzhane Wallis (10 ani, acriță, cea mai tânără nominalizată la Oscar), Pheobe Gates (12 ani, fiica lui Bill Gates), Malia Obama (15 ani, fiica președintelui american Barack Obama), Malala Yousafzai (16 ani, activistă pakistanez pentru drepturile femeilor), Lorde (17 ani, cântăreață câștigătoare a unui Grammy), Justin Bieber (20 de ani), Neymar (22 de ani, fotbalist la FC Barcelona), Taylor Swift (24 de ani), Lionel Messi (26 de ani), Lady Gaga (28 de ani), Mark Zuckerberg (29 de ani), Edward Snowden (30 de ani), Kim Jong-un (31 de ani), Beyonce (32 de ani), Chelsea Clinton (34 de ani, fiica fostului președinte american Bill Clinton), Kobe Bryant (35 de ani), Kanye West (36 de ani), Marissa Mayer (38 de ani, CEO Yahoo), Leonardo diCaprio (39 de ani), Sergey Brin, Larry Page (40 și 41 de ani, co-fondatorii Google), Roman Abramovici (47 de ani, patron la Chelsea), J.K Rowling (48 de ani, autoarea volumelor din seria ”Harry Potter”), Michael Jordan (51 de ani), Barack Obama (52 de ani), Bill Gates (58 de ani), Angela Merkel (59 de ani), Vladimir Putin (61 de ani), Lakshmi Mittal (63 de ani, CEO ArcelorMittal), Beniamin Netanyahu (64 de ani, premierul Israelului), Hillary Clinton (66 de ani), Martin Scorsese (71 de ani), Papa Francisc (77 de ani), Raul Castro (82 de ani, președintele Cubei), Sidney Poitier (87 de ani), Regina Elisabeta a II-a (88 de ani), Robert Mugabe (90 de ani, președintele din Zimbabwe), Betty White (92 de ani, actriță), Kirk Douglas (98 de ani) și David Rockefeller senior (99 de ani).

Cea mai puternică persoană în vârstă de 100 de ani este Yevnigue Salibian, unul dintre ultimii supraviețuitori ai genocidului din Armenia.