CONCERTELE LUNII DECEMBRIE. Bonnie Tyler și Ștefan Bănică, printre artiști

Publicat: 30 11. 2012, 16:46
Actualizat: 26 03. 2019, 03:34

Concertele lunii decembrie în Capitală sunt extrem de variate și pentru toate gusturile, de la galeza Bonnie Tyler, Ștefan Bănică și deja celebrele sale spectacole de Crăciun, Ștefan Hrușcă, Culture Beat, Snap, Salvatore Adamo și Vienna Classic Christmas. 

Galeza Bonnie Tyler este cunoscută pe plan mondial datorită hiturilor sale din anii 1970 și 1980 „It’s a Heartache”, „Holding Out for a Hero” și „Total Eclipse of the Heart”. Vedeta, care deține numeroase premii, nominalizări la Grammy și discuri de platină, își va încânta fanii români pe 8 decembrie, la Sala Palatului.

De asemenea, Ștefan Bănică va susține o serie de trei concerte de Crăciun, între 13 și 15 decembrie, la Sala Palatului. La concertele de Crăciun vor putea fi ascultate, pe lângă hiturile binecunoscute semnate Ștefan Bănică, și cântece de pe noul album, „Altceva”, de pe care este promovat, în prezent, la radio și TV, single-ul „Ce e dragostea?”, o colaborare a artistului cu Marius Moga. Concertele extraordinare de Crăciun marca Ștefan Bănică reprezintă, de peste un deceniu, un mod tradițional de intrare în perioada sărbătorilor de iarnă. Pentru al 11-lea an consecutiv, artistul invită la un spectacol de referință din lumea showbiz-ului românesc, una dintre cele mai complexe producții de gen din România.

Totodată, luna decembrie în Capitală, include concerte ale unor artiști reputați precum Ștefan Hrușcă – artistul cântă alături de Corul Madrigal la Sala Palatului -, dar și BZN – olandezii hotărând să se întoarcă în România după succesul înregistrat anul acesta în țară.

Pe lista concertelor lunii decembrie organizate în București mai pot fi menționate o serie de spectacole dedicate Crăciunului, susținute de orchestre vieneze, Festivalul de folk Om Bun, No Mercy, Snap, London Beat, C+C Music Factory, Fragma, Ice MC, Culture Beat și Robin S, care vin să spună „I love the 90’s”, un show marca LaLa Band, precum și reprezentații susținute de Tudor Gheorghe și Salvatore Adamo.

Lista concertelor care vor avea loc în Capitală, în luna decembrie:

1 decembrie

Zdob și Zdub și Bere Gratis în Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR) din București (19.00)

Grasu XXL – The Gang (23.00)

Direcția 5 – Route 66 Club (23.30)

2 decembrie

Romano ButiQ – Tête-à-Tête (20.30)

4 decembrie

Concert caritabil – Open Pub (20.00)

5 decembrie

Phoenix – 50 de ani – Ateneul Român (19.00)

6 decembrie

BZN – Sala Palatului (20.00)

7 decembrie

Lotus (Cristi Minculescu) – True Club (20.00)

Krypton unplugged – Ageless Club (21.00)

8 decembrie

Bonnie Tyler – Sala Palatului (20.00)

Alternosfera – Turbohalle (21.00)

Mark Knight – Arenele Romane (21.00)

LaLa Band – LaLa Happy Xmas – Sala Polivalentă (19.00)

9 decembrie

Vienna Classic Christmas – Sala Palatului (19.30)

Madrigal – Ateneul Român (16.00 și 20.00)

10 decembrie

Vienna Classic Christmas – Opera Națională București (19.30)

14 decembrie

Celelalte Cuvinte – Chaos Venue (21.00)

14 decembrie

Swedish House Mafia- Romexpo – Pavilionul Central (22.00)

13, 14, 15 decembrie

Ștefan Bănică – Sala Palatului (19.30)

17 – 19 decembrie

Festivalul de folk Om Bun – Teatrul Nottara

17 decembrie

Christmas in Vienna – Spirit of Vienna Orchestra la București – Teatrul Național (19.00)

18 decembrie

Salvatore Adamo – Sala Palatului (20.00)

19 decembrie

Cargo – The Silver Church (19.00)

20 decembrie

Ștefan Hrușcă – „La mijlocu’ cerului” – Sala Palatului (19.30)

Brujeria – Silver Church (20.00)

21 decembrie

Crăciun Vienez – Sala Palatului (19.00)

I love 90’s – Sala Polivalenta (19.30)

22 decembrie

Concert Tudor Gheorghe „Degeaba…?!” – Sala Palatului (19.00)