„Coranul din Birmingham”, o nouă relicvă religioasă care ar putea „rescrie” istoria Islamului

Publicat: 31 08. 2015, 19:14

Paginile, care au o vechime de peste 1.400 de ani, au fost descoperite în paginile unui alt Coran, din secolul 7, în biblioteca Universității din Birmingham.

Coranul misterios este scris cu cerneală, într-o limbă veche arabă, pe un pergament din piele animală. Documentul conține fragmente din Suras (capitole), de la 18 la 20, scrise, cel mai probabil, de un apropiat al profetului Mahomed – fondatorul religiei islamice.

Paginile au fost analizate cu ajutorul datării cu carbon de către experții Universității Oxford. Potrivit istoricilor, acesta este cel mai vechi Coran din lume.

Descoperirea este semnificativă pentru anii de început ai islamului și se pare că Coranul a fost memorat și transmis mai degrabă pe cale orală, decât pe cale scrisă, scrie Daily Mail.

Unii istorici au sugerat că vechiul Coran l-ar fi precedat chiar și pe profetul Mahomed. Astfel, Coranul ar fi fost scris în anii 568 și 645 d.Hr., în timp ce anii asociați lui Mahomed sunt 570 și 632 î.Hr.

„Documentul pune la îndoială ideea potrivit căreia am cunoaște exact când a fost produs primul Coran – și acest lucru are implicații în contextul istoriei lui Mohamed”, a declarat istoricul Tom Holland.

„Aceste fragmente ne oferă o perspectivă mai clară asupra genezei Coranului, cum ar fi că Mohamed și discipolii săi ar fi folosit un text deja existent și l-ar fi modificat pentru a se potrivi cu viziunile lor politice și teologice. Documentul pune la îndoială ideea potrivit căreia Mohamed a scris Coranul după o revelație divină”, a declarat, la rândul său, Kevin Small, din cadrul Bodleian Library, Universitatea Oxford.

Pe de altă parte, afirmațiile de mai sus sunt criticate cu vehemență de musulmani. Mustafa Shah din cadrul School of Oriental and African Studies din Londra, a declarat că manuscrisul a consolidat mărturiile inițiale cu privire la originile Coranului.

Profetul Mohamed ar fi fondat islamul după anul 610 și prima comunitate de musulmani ar fi apărut în Medina, în 622.

În tot acest timp, Coranul a fost memorat și recitat pe cale orală, după care Califul Abu Bakr, primul lider al comunității musulmane, după moartea lui Mohamed, a ordonat ca învățăturile Coranului să fie transpuse într-o carte.

Versiunea finală nu a fost completă până în anul 650, sub autoritatea liderului Uthman. Profesorul Nadir Dinshaw, care studiază relațiile inter-religioase la Universitatea din Birmingham, a spus că descoperirea este „uimitoare”.

„Ne poate situa cu câțiva ani în urma înființării propriu-zise a islamului. Potrivit tradiției musulmane, profetul Mohamed a avut revelațiile ce stau la baza Coranului între 610 și 632, anul morții sale. La acea vreme, mesajul divin nu fusese cuprins într-o carte. În schimb, revelațiile au rămas întipărite în memoria colectivă a oamenilor. Fragmente din Coran au fost scrise pe pergament, pietre, frunze de palmier și alte locuri”, a declarat Dinshaw.

„Musulmanii cred că Coranul de astăzi este același standardizat sub conducerea lui Uthman și îl consideră o relatare exactă a revelațiilor lui Mohamed. Testele arată că animalul de la care a fost luată pielea pentru a servi drept suport de scris a trăit în perioada vieții profetului Mahomed sau puțin după acesta. Textul nu a suferit mari modificări de-a lungul istoriei și faptul că va putea fi datat cu exactitate este uimitor”, a conchis Dinshaw.