Corul de Copii Radio, calificat în finala competiției Let The Peoples Sing de la München

Publicat: 06 10. 2015, 17:45

Concursul reprezintă un apreciat eveniment din circuitul muzicii vocale, aflat sub auspiciile Uniunii Europene de Radio și Televiziune (European Broadcasting Union), informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Corul de Copii Radio, dirijat de Voicu Popescu, va evolua în finala de la München, într-un concert public, în Studioul 1 al Radiodifuziunii Bavareze. Evenimentul va fi difuzat live de postul BR-Klassik și înscris în Stagiunea Euroradio 2015-2016.

Pentru prima oară în istoria competiției, finala concursului va fi difuzată live video pe site-urile posturilor de radio ce fac parte din Uniunea Europeană de Radio și Televiziune. În România, finala va putea fi ascultată pe site-urile Radio România Cultural și Radio România Muzical.

În programul Corului de Copii Radio pentru finala competiției se regăsesc piesele „Salve Regina”, de Javier Busto, și „Ofranda copiilor lumii”, de Sabin Păutza, moment îmbogățit cu o regie scenică, realizată chiar de membrii ansamblului.

Sâmbătă, Corul de Copii Radio este invitat în festivalul dedicat muzicii corale de la München, de asemenea organizat de Radiodifuziunea Bavareză, în cadrul căruia vor evolua o parte dintre corurile ce intră în finala concursului în ziua următoare, Corul Radiodifuziunii Bavareze (Chor des Bayerischen Rundfunks) și doi câștigători ai competiției din 2013, organizată în Luxemburg: Voices In Time și corul de copii Amics de la Unió.

În 2015, Corul de Copii Radio împlinește 70 de ani de existență, moment deja marcat prin participarea în Grecia, la Volos, la concertul de deschidere a Festivalului Internațional de Muzică Evmelia, prin concertul aniversar „70 de Primăveri”, susținut pe 25 aprilie, la Sala Radio și prin participarea la ediția de anul acesta a Festivalului „George Enescu”.

Începând din anul 2014, la pregătirea Corului de Copii Radio – condus de Voicu Popescu – lucrează și pianista Magdalena Faur, care acompaniază repetițiile și concertele ansamblului. Cele peste 50 de participări la festivaluri, turnee și concursuri internaționale în aproape toate statele Europei, în Japonia, SUA și Canada, au adus tinerilor artiști prețioase distincții și premii și au contribuit la acordarea, în 2004, de către Federația Corurilor din Uniunea Europeană, a titlului de Ambasador Cultural al Uniunii Europene.

Organizată la interval de doi ani, competiția Let The Peoples Sing (Lăsați popoarele să cânte, n.r.) a fost inițiată în 1961 de către BBC (British Broadcasting Corporation – Londra) și a fost, la început, derulată doar la nivel național. În anul 1966, a devenit o manifestare internațională, competitorii fiind propuși de Uniunea Europeană de Radio și Televiziune.

Semifinala concursului s-a desfășurat la München pe 22 și 23 ianuarie. Dintre cele 19 ansambluri corale propuse de 13 organizații afiliate Uniunii Europene de Radio care au participat la această etapă, juriul internațional a selectat – în urma audierii înregistrărilor radio – ansambluri din Danemarca, România, Statele Unite ale Americii, Austria, Germania, Letonia, Suedia, Bulgaria și Marea Britanie.

Radiodifuziunea Bavareză din München, Germania (BR) organizează și coordonează ediția 2015 a acestei competiții deschise corurilor de amatori.