Creatură marină, descoperită în urma analizei unor fosile păstrate 100 de ani într-un muzeu

Publicat: 29 01. 2013, 14:45
Actualizat: 03 09. 2019, 19:41

Oamenii de știință britanici au identificat o specie preistorică de creatură marină după ce au analizat rămășițele unor fosile descoperite în urmă cu mai bine de un secol și păstrate într-un muzeu timp de 100 de ani, relatează The Guardian.

Noua specie denumită „Tyrannoneustes lythrodectikos” a fost un „super-animal de pradă” marin care a trăit în urmă cu 163 de milioane de ani. Aparținea unui grup de crocodili preistorici, având în același timp și caracteristici specifice delfinilor.

Un căutător amator de fosile a găsit scheletul parțial al reptilei în apropiere de Peterborough, Marea Britanie, la începutul anilor 1990, însă experții au reușit abia acum să confirme identitatea acestor rămășițe aflate la Muzeul Hunterian de la Universitatea din Glasgow.

Animalul avea dinți ascuțiți și zimțați, precum și un maxilar foarte puternic, care îl ajutau să se hrănească cu prăzi de dimensiuni mari. Această specie reprezintă o formă de tranziție între crocodilii marini, care se hrănesc cu prăzi mici, și rudele lor de dimensiuni mai mari.

„Este un sentiment foarte satisfăcător să fii capabil să clasifici un specimen care nu a fost examinat de peste 100 de ani și, mai ales, să ajungi la concluzia că această descoperire îmbunătățește înțelegerea procesului de evoluție a reptilelor marine”, afirmă dr. Mark Young de la Universitatea din Edinburgh. (Maria Neagu)