CULMEA PIRATERIEI. Ce au ajuns chinezii să cloneze. Reclamați la UNESCO: „Dărâmați-l IMEDIAT!”

Publicat: 09 07. 2014, 19:23
Actualizat: 29 07. 2014, 17:20

Chinezii au copiat Sfinxul, inițial pentru un film, însă ulterior l-au păstrat și l-au transformat în obiectiv turistic.

Enervați, egiptenii s-au adresat UNESCO, iar aceștia au hotărât ca Sfinxul din Shijiazhuang să fie dărâmat.

”Sfinxul chinez reprezintă o violare a drepturilor Egiptului și este o imitație proastă, care deformează originalul”, a declarat Mohammed Ibrahim, Ministrul antichităților din Egipt.

Un purtător de cuvânt al parcului în care se află Sfinxul chinezesc se apără și spune că acesta nu a fost folosit în scop comercial, deoarece vizitatorilor nu li se percepea o taxă. ”Nu ceream bani turiștilor, nu voiam să îl transformăm într-o atracție turistică”, a declarat purtătorul de cuvânt, care a precizat totuși că Sfinxul va fi distrus, din cauza neînțelegerilor.

Profesorul chinez Feng Xiaoqing, specializat în drepturi de proprietate intelectuală, a oferit o declarație amuzantă, spunând că ”e imposibil ca cele două structuri să fie confundate”, astfel că nu se poate stabili că Sfinxul din China a determinat pierderi economice pentru Egipt și Sfinxul original.