Cum a fost găsit un bărbat dat dispărut. Polițiștii au fost uimiți

Publicat: 31 05. 2013, 17:18
Actualizat: 07 05. 2019, 09:47

Un bărbat din orașul german Straubing, dat dispărut în urmă cu o săptămână, a fost găsit mort în locuința sa, înconjurat fiind de cei 46 de șerpi pe care îi avea în grijă.

Potrivit NY Daily News, din primele cercetări ale Poliției, Heiko R. ar fi decedat din cauze naturale.

Lângă cadavrul bărbatului în vârstă de 40 de ani se afla un șarpe anaconda de aprope 8 metri lungime și alți patru pitoni, fiecare cu o lungime de aproape 9 metri.

„Unul dintre șerpi era gros precum un trunchi uman”, a povestit unul dintre pompierii sosiți la fața locului, arătând totodată că restul reptilelor erau libere prin casă.

Mai mult decât atât, speciliștii au declarat ulterior că șerpii ar fi încercat să devoreze trupul neînsuflețit al bărbatului.

„(Șerpilor, n. red) le place să-și înghită cu totul prada, însă europenii sunt lungi și corpolenți pentru asta”, a explicat Markus Baur.

Cauzele exacte ale morții bărbatului vor fi stabilite la finele săptămânii, când medicii vor realiza autopsia.

LOTO, LOTO 6/49. Avem un milionar la LOTO. Report uriaș, de 8,3 milioane de euro, la LOTO 6/49

JULIUS RICHARD PETRI. Experiment: caută bacteriile din noul Google Doodle, dedicat lui JULIUS RICHARD PETRI