Cum a reușit un surfer să evite în ultimul moment să fie atacat de un rechin. VIDEO

Publicat: 20 07. 2017, 16:48
Actualizat: 21 07. 2017, 01:18

Întâlnirea dintre cei doi, din 2015, a fost transmisă live, fiind considerată prima din istorie de acest fel, potrivit Russia Today. La acel moment, după trecerea momentului critic, Fanning mărturisea cum a simțit că rechinul îl lovise în spate.

„Mă pregăteam să încep să mă mișc când, deodată, am simțit cum s-a prins ceva de funie. Instant am sărit și simțeam cum tot venea spre placa mea. Am început să lovesc în toate părțile și să țip”, relata, atunci, surferul momentele de groază prin care a trecut pentru jurnaliști, adăugând faptul că nu văzuse dinții rechinului, ci doar aripa.

La doi ani distanță, povestea avea să se repete. Și de această dată, în același loc, Mick Fanning a scăpat la timp, fiind avertizat și luat din apă înainte ca rechinul, lung de trei metri, să se apropie. 

VEZI VIDEOUL AICI.