Cum arată cimitirul de electronice din Africa de Sud, în care occidentalii își aruncă PC-urile, laptopurile și telefoanele mobile

Publicat: 24 04. 2015, 20:10

41 milioane tone de deșeuri DEEE, în valoare de 34 miliarde lire sterline, au fost aruncate, la nivel global, în 2014, potrivit unui raport controversat al UNU (United Nations University), care susține că doar 6 milioane tone au fost reciclate în mod corespunzător, scrie Daily Mail.

foto: captură foto Daily Mail

Imaginile șocante realizate de cei de la QAMP, o organizație care susține reciclarea responsabilă a produselor electrice și electronice, relevă modul în care a fost contaminat un loc denumit cândva „paradisul pastoral” din Agbogbloshie, Accra.

„Statele dezvoltate exportă milioane de tone de deșeuri anual spre țările sărace, precum Ghana”, a anunțat QAMP pe site-ul său. În fotografii pot fi observați tinerii care caută prin gunoaiele occidentalilor, demontează radiouri vechi și ard piesele pentru a recupera metalul. Aceste activități le asigură un venit, dar îi expun la riscuri mari.

foto: captură foto Daily Mail

Transportul deșeurilor DEEE stricate sau expirate către Africa reprezintă o infracțiune, dar brokerii exploatează o breșă legală și etichetează produsele ca fiind reutilizabile. Activitățile ilegale din Ghana sunt determinate de prețurile mici la „reciclare”, comparativ cu cel din țările de origine a produselor.

„Reciclarea” este însă periculoasă pentru cei din Agbogbloshie, deoarece presupune arderea unor materiale în medii nesupravegheate. Gunoiul descărcat în 2014 a conținut 300 tone de aur, 16 tone milioane de fier și 2 milioane tone de cupru, dar și argint, aluminiu și paladiu.

foto: captură foto Daily Mail

Multe din frigiderele vechi din Agbogbloshie conțin substanțe periculoase, care pot afecta stratul de ozon. Potrivit UNU, 60% din e-waste reprezintă electrocasnice mari, ci nu telefoane sau calculatoare. Greutatea deșeurilor din 2014 este echivalentă cu cea a 1,1 milioane camioane de mare tonaj și lungimea lor acoperă distanța dintre New York și Tokyo și înapoi, scrie Daily Mail.