Cum să NU scapi de un polițist în 15 minute. „Strategia” acestui șofer, prins pe contrasens pe Calea Dorobanților

Publicat: 19 12. 2015, 11:29
Actualizat: 05 07. 2016, 20:26

Un polițist de la Brigada de Poliție Rutieră a Capitalei a rămas impasibil în fața unui șofer aflat pe contrasens, pe Calea Dorobanților, explicându-i în mod repetat de ce trebuie să se legitimeze și să îi prezinte actele mașinii. Șoferul face orice să tragă de timp și să încerce să scape, acuzându-l pe polițist chiar că „a zbierat” la el.

După minute în șir de parlamentări, șoferul îi dă până la urmă actele polițistului, care îl lasă fără carnet și îi dă și o amendă cuprinsă între 600 și 800 de lei.

Șoferul încearcă să-l impresioneze pe polițist vorbind la telefon, apoi invocându-l pe Dumnezeu care vede tot, apoi prin faptul că el doar a venit să ia ochelarii pentru un bătrân de 80 de ani (întreaga scenă petrecându-se în fața Spitalului de Urgențe Oftalmologice).