Cum să-ți ții emoțiile în frâu atunci când vorbești în public

Publicat: 07 01. 2015, 10:20

Vorbitul în public, chiar și în fața unui grup mic, poate fi stresant. Te îngrozește gândul că ai putea să te faci de râs. Fluturașii din stomac nu vor dispărea orice ai face, notează LifeHacker.

Există trucuri cu ajutorul cărora poți să îți ții în frâu emoțiile pe care le ai în momentul în care urmează să vorbești în fața unui public.

● Începe cu perspectiva corectă. Înainte de orice trebuie să știi că este absolut normal să ai emoții atunci când urmează să ții un discurs în fața unei audiențe. Mark Twain spunea că „există două tipuri de oratori: aceia care devin agitați și aceia care sunt mincinoși”. Emoții au inclusiv persoanele care țin discursuri șase zile din cele șapte ale unei săptămâni.

● Practică-ți discursul în timp ce vorbești. O mare parte din stresul legat de discursul pe care urmează să îl ții în public este legat de teama de necunoscut. Nu știi ce urmează să se întâmple, poate că nu știi cine o să fie în sala în care tu o să ții discursul sau poate că nu o să fi familiarizat cu locul. Poți reduce nivelul de stres eliminând când mai multe necunoscute. Concret, interesează-te din timp unde se ține conferința. Vizitează locația. Cere lista cu oamenii prezenți și încearcă să te familiarizezi cu fețele lor.

● Hidrateaza-te, fă sport și mergi la toaletă. Asta ar trebui să faci în ziua în care susții discursul. În primul rând trebuie să bei apă. Deshidratarea îți va crea o stare de oboseală accentuată și nu te vei mai putea concentra. Ți se va usca gura și te vei simți ca în mijlocul deșertului. Nu uita de sport. În cazul în care conferința la care urmează să ții un discurs este după-amiază, profită de dimineață și fă puțină mișcare. O simplă plimbare te va ajuta să te relaxezi.

● Trage aer adânc în piept și vizualizează un obiect. Există și un motiv pentru care atât de mulți oameni spun să tragi aer adânc în piept și să te relaxezi. Acest exercițiu de respirație chiar funcționează.