Cum te poți înscrie, până pe 10 mai, la cursurile Aspire Academy, Aspire High School și Aspire Professional

Publicat: 05 05. 2015, 20:52

Aspire, academia de leadership, antreprenoriat și dezvoltare personală, își așteaptă și anul acesta cursanții. Liceenii, studenții și tinerii profesioniști ce au între 1-5 ani de experiență de muncă, sunt invitați să se înscrie, până pe 10 mai, la școlile de vară Aspire Academy, Aspire High School și Aspire Professional.

Cele trei programe se vor desfășură în perioada 9-18 iulie, la Poiana Brașov. Participanții vor fi ghidați de profesori și traineri de specialitate în leadership, comunicare, negociere, business și storytelling. Complementar, aceștia vor avea oportunitatea de a dialoga cu antreprenori locali și regionali și alți oameni de succes, pe teme diverse.

Edițiile precedente au inclus, spre exemplu, workshop-uri despre media – susținute de Andi Moisescu și Lucian Mîndruță, educație – cu Mariana Gheorghe (CEO Petrom), business – cu Georgios Argentopoulos (CEO Băneasa Developments), fotografie socială cu Cristian Movilă și antreprenoriat social cu Don Lothrop (fondator RomaniaOne).

Pe lângă acestea, participanții Aspire High School vor mai avea parte și de panel-uri de discuții pe tema studiilor în străinătate și a procesului de aplicație pe care trebuie să îl urmeze.

Aspire este singurul program din România cu participare internațională, care utilizează o curiculă alcătuită pe modelul celei de la Universitatea Harvard. În cadrul ediției din 2015, vor susține cursuri profesori de la cele mai bune universități din lume: Harvard, Stanford, INSEAD și Berkeley.

Aplicațiile sunt deschise tuturor tinerilor care pot demonstra abilități de leadership, dorința de autodepășire, orientare către dezvoltarea comunităților din care fac parte, dar și sensibilitate interculturală. La finalizarea programului, tinerii devin membri ai comunității Aspire, unde au parte de mentorat continuu în proiectele pe care le desfășoară, precum și de o serie de oportunități profesionale.

Mai multe informații despre programe și criteriile de eligibilitate sunt disponibile pe www.aspireacademy.ro.

Proiectul Aspire a luat naștere în anul 2011, când un grup de studenți români, absolvenți ai unor universități de top din SUA și Europa, au decis să ofere oportunitatea tinerilor români să experimenteze tipul de educație de care și ei avuseseră parte.

Dintr-o școală de vară, Aspire a evoluat într-o comunitate internațională formată din peste 270 de tineri. În prezent, absolvenții Aspire studiază și muncesc în peste 20 de țări.

Misiunea Aspire este de a dezvolta o comunitate de lideri etici, de succes și influenți, într-o varietate de domenii și cu specializări diferite, în Estul Europei.