Daniel Craig, Pierce Brosnan sau Sean Connery? Care personaj James Bond a consumat cel mai mult alcool

Publicat: 23 09. 2015, 16:57

Starul britanic Daniel Craig a interpretat de trei ori personajul James Bond și va putea fi văzut pentru a patra oară în acest rol în filmul „Spectre”, care va avea premiera mondială pe 26 octombrie.

Pe locul al doilea în acest top insolit se află versiunea interpretată de Pierce Brosnan, cu un consum mediu de alcool de 12 unități per film.

Poziția a treia este împărțită de actorii Sean Connery și Roger Moore – cu 11 unități per film.

George Lazenby ocupă locul al patrulea, cu un consum mediu de 9 unități de alcool, pentru filmul „În slujba Majestății Sale/ On Her Majesty’s Secret Service”, din 1969.

Timothy Dalton, care a jucat rolul James Bond în două filme, se află pe poziția a cincea, cu un consum mediu de alcool de 4,5 unități per film.

Potrivit acestui studiu, creșterea cantității de alcool pe care o consumă James Bond se datorează recompenselor financiare tot mai mari pe care le primesc producătorii francizei „James Bond” pentru plasarea de produse – băuturi alcoolice – în filmele din această serie. Brandul de votcă Belvedere sponsorizează următorul film cu agentul 007, „Spectre”, iar spectatorii pot să se aștepte să vadă numele brandului în anumite secvențe din lungmetrajul citat.

Filmul „Spectre”, regizat de Sam Mendes, va fi lansat pe 26 octombrie în Marea Britanie și pe 6 noiembrie în restul lumii, inclusiv în Statele Unite ale Americii și în România.

În „Spectre”, actorul Daniel Craig interpretează pentru a patra oară rolul agentului 007. Christoph Waltz, Léa Seydoux, Monica Bellucci, David Bautista și Andrew Scott fac, de asemenea, parte din distribuția acestui film, al doilea din serie pe care îl regizează Sam Mendes. Printre ceilalți actori din distribuție se mai află Naomie Harris, Ben Whishaw și Ralph Fiennes.

Potrivit producătorilor, intriga noului film este dominată de „un mesaj codat din trecutul lui Bond, care îl trimite pe agentul 007 pe urmele unei organizații sinistre”.

Cele 23 de filme „James Bond” realizate până în prezent au generat încasări de peste 4,1 miliarde de dolari în toată lumea. Cel mai recent lungmetraj lansat din această serie, „Skyfall”, a generat încasări de peste 1,1 miliarde de dolari pe plan mondial, mai mult decât oricare alt film cu agentul 007.