Daniel Radcliffe a băut antigel, din greșeală, pe platoul de filmare

Publicat: 10 11. 2014, 14:47

Actorul britanic Daniel Radcliffe a povestit, într-un interviu acordat lui Conan O’Brian, la postul de televiziune american TBS, că în timpul filmărilor pentru pelicula „Coarne/ Horns”, în Canada, a băut fără să știe apă amestecată cu antigel.

„Este foarte frig în Canada și ca o soluție pentru asta, pentru că nu vor ca apa să înghețe în instalațiile rulotelor peste noapte, pun antigel în ea. Deci apa de la robinet nu este potabilă. Eu nu am știut asta și am băut un pahar plin, deci jumătate a fost cu antigel sau ce pun ei acolo”, a declarat Radcliffe.

„Mi-a fost foarte rău și nu știam de ce m-am îmbolnăvit, iar câteva săptămâni mai târziu m-am dus să beau un pahar cu apă în rulota de machiaj și cei de acolo mi-au spus «Ce faci? Nu face asta, ești nebun, nu bea apa aia!»”, a continuat actorul în vârstă de 25 de ani, care a precizat că se simte bine și că nu sunt consecințe privind sănătatea lui în urma celor întâmplate.

 

 

Daniel Radcliffe a devenit celebru după ce a interpretat rolul ucenicului vrăjitor în filmele din seria „Harry Potter” și recunoaște că a pus întotdeauna multă presiune pe el însuși, întrucât dorea să joace cât mai bine și, de asemenea, se temea că, după încheierea francizei, cariera lui în cinematografie se va încheia.

După încheierea filmelor din seria „Harry Potter”, unde a jucat rolul principal timp de zece ani, Daniel Radcliffe a interpretat diverse roluri în producții de televiziune, în lungmetraje, precum și în piese de teatru, care au fost bine primite de criticii de specialitate.

În 2007, Daniel Radcliff a jucat în lungmetrajul TV „My Boy Jack”, în care a interpretat rolul tragic al fiului în vârstă de 17 ani al scriitorului Rudyard Kipling, trimis pe front în timpul Primului Război Mondial.

Starul britanic, în vârstă de 25 de ani, a mai jucat în lungmetrajul „Femeia în negru/ The Woman in Black” (2012), dar și pe Broadway, în muzicalul de succes „How To Succeed In Business Without Really Trying”. Actorul este distribuit, de asemenea, în filmul de ficțiune „Horns”, regizat de Alexandre Aja, care urmează să fie lansat la finalul acestui an.

Actorul britanic a făcut senzație, în urmă cu câțiva ani, când a apărut nud, în rolul Alan Strang din piesa de teatru „Equus”, de Peter Shaffer, pusă în scenă pe West End (Londra) și pe Broadway (New York).