Dario Fo, laureat Nobel pentru literatură, a murit

Publicat: 13 10. 2016, 11:52

Nonconformist și fin observator al timpurilor sale, Dario Fo a câștigat recunoașterea internațională în 1969 cu „Le mystère Bouffe” („Mistero buffo”), o piesă a celor oprimați inspirată din cultura medievală în care eroul, un acrobat, învață revolta prin puterea râsului, potrivit Le Figaro.

Dario Fo a fost un scriitor, scenograf, dramaturg, pictor, actor și regizor italian.

Printre cei mai jucați dramaturgi contemporani , multe dintre piesele sale se bazează pe improvizație și mizează pe recuperarea formelor ilegitime de teatru, precum cele jucate de „giullari” (actori medievali ambulanți) și străvechiul stil italian al commedia dell’arte. Dario Fo era proprietarul și liderul unei companii teatrale.

În motivația Juriului Nobel pentru decizia acordării premiului Nobel pentru Literatură din 1997 se regăseau cuvintele „…pentru că, urmând tradiția bufonilor de curte medievali, ia în râs puterea, restituind demnitatea asupriților.” Odată cu această prestigioasă distincție literară, Fo a fost recunoscut la nivel internațional drept o figură majoră a teatrului de secol XX.

Piesele sale au fost traduse în 30 de limbi și jucate de-a lungul lumii, inclusiv în Argentina, Chile, Anglia, Scoția, Olanda, Polonia, România, Africa de Sud, Coreea de Sud, Spania, Sri Lanka, Suedia și Iugoslavia. Creațiile sale din anii ’60, ’70 și ’80 sunt presărate cu teme precum asasinatele, corupția, crima organizată, rasismul, tologia romano-catolică și războiul. De-a lungul perioadei 1990-2000, el l-a satirizat pe Silvio Berlusconi. În anii 2010, a devenit principalul ideolog al mișcării politice „Movimento 5 Stelle”, partidul condus de Beppe Grillo.

Piesa „Mistero Buffo” a lui Fo a fost jucată în toată Europa, Canada și America Latină într-o perioadă de peste 30 de ani, fiind recunoscută drept unul dintre cele mai controversate și populare spectacole din teatrul european postbelic și a fost denunțată de către Vatican drept „cel mai blasfemiator spectacol din istoria televiziunii”.