De ce nu are telefon mobil scriitorul preferat al lui Bill Gates. „Celularele sunt o acumulare de argint, cupru și alte metale”

Publicat: 11 10. 2021, 18:01
Vaclav Smil. Foto: captură Youtube

Despre Vaclav Smil se spune că este gânditorul favorit al lui Bill Gates. Scriitorul a explicat de ce nu are în prezent un telefon mobil.

Sunt probabil unul dintre ultimii oameni de pe planetă fără mobil”, spune Vaclav Smil într-un interviu pentru Noema Magazine.

Am același telefon negru, vechi, care atârnă pe peretele bucătăriei mele de 25 de ani. Masa lui e mult mai mare decât a celularelor de azi, dar până la urmă am folosit mult mai puțin material, păstrându-l pe acesta un sfert de veac”, explică omul de știință.

Considerat unul dintre intelectualii de top ai secolului, Vaclav Smil nu s-a limitat să vorbească în cărțile sale despre necesitatea protejării planetei și eliminarea risipei inutile, ci este și un exemplu al aplicării acestor principii în propria viață. Profesorul emerit încearcă să-și reducă pe cât de mult posibil amprenta de carbon. Astfel, și-a construit o casă eficientă energetic, a adoptat o dietă preponderent vegetariană (mănâncă o singură dată pe săptămână carne) și nu are telefon mobil.

„Majoritatea mobilelor nu sunt reciclabile. Pur și simplu se aruncă”

Mai mult, nici nu intenționează să-și cumpere vreodată un celular. „Oamenii spun – acest telefon este mult mai ușor, mai bun pentru mediu și alte bla, bla-uri. De fapt, cumpără telefoane mobile o dată la șase luni, iar acestea sunt o acumulare de argint, cupru și alte metale, pentru obținerea cărora e nevoie de multă energie ca să fie extrase și prelucrate. Majoritatea mobilelor nu sunt reciclabile. Pur și simplu se aruncă. E o risipă absolută!”, mai spune autorul cărții Cifrele nu mint.

Bill Gates: „Aștept fiecare nouă carte a lui Smil așa cum așteaptă unele persoane un alt film din seria Războiul Stelelor”

Vaclav Smil este autorul a peste 40 de volume care abordează teme precum energia, politicile publice, inovațiile tehnologice, schimbările de mediu și populația planetei.

Aștept fiecare nouă carte a lui Smil așa cum așteaptă unele persoane un alt film din seria Războiul Stelelor”, spunea Bill Gates despre omul de știință de origine cehă.

Principiile minimaliste ale lui Vaclav Smil se aplică nu doar în ce privește conservarea resurselor planetei, ci și a celor personale. Profesorul de la Universitatea din Manitoba, Canada, apare extrem de rar în public și își comunică ideile în special prin intermediul cărților sale. Nu obișnuiește să țină un blog unde să-și exprime opiniile, ba mai mult, obiceiul i se pare straniu.

În zilele noastre, lumea pare atinsă de grafomanie – o obsesie de autoexprimare prin scris – și spune tuturor ceea ce știe sau crede că știe. Sunt o jumătate de miliard de oameni care scriu regulat pe blog, însă eu sunt fericit dacă scriu în 12 – 15 luni o carte. N-am nimic nou de spus chiar în fiecare după-amiază”, mai spune Vaclav Smil.