De la Harry Potter la un star rock. Daniel Radcliffe vrea un rol nou: Cred că semănăm foarte bine

Publicat: 15 08. 2014, 13:51
Actualizat: 29 03. 2019, 16:34

Într-un interviu acordat recent de Daniel Radcliffe unui post de radio din Statele Unite ale Americii, actorul britanic a vorbit despre „asemănările fizice” dintre el și cântăreț. Rolul lui Iggy Pop a fost interpretat pe marele ecran și de toboșarul formației Foo Fighters, Taylor Hawkins, în filmul „CBGB”, de Randall Miller, lansat anul trecut și care a fost intens criticat și a reprezentat un eșec din punct de vedere comercial.

De asemenea, în ceea ce privește muzica, Daniel Radcliffe a vorbit despre pasiunea sa pentru formația britanică indie The Libertines. „Am fost obsedat de Pete (Pete Doherty, solistul formației, n.r.) în timpul adolescenței mele, obsedat absolut de The Libertines. Și apoi l-am văzut în tren, bând o cană cu ceai. (…) Obișnuiam să îmi fac griji pentru el când eram tânăr. Îmi era teamă pentru el, având în vedere stilul lui de viață, drogurile. Nu i-am spus nimic. Este treaba lui. De ce ar fi vrut să audă ceva de la mine?”, a mai spus actorul britanic.

Radcliffe a declarat anterior că și-ar dori să joace rolul unui supererou și a sugerat că ar putea fi Robin din viitorul film cu Ben Affleck „Batman”. Deși mereu va fi cunoscut pentru rolul lui Harry Potter din franciza omonimă, Radcliffe a demonstrat că este un actor versatil după încheierea seriei.

Astfel, după ce a jucat rolul principal timp de zece ani în „Harry Potter”, Daniel Radcliffe a interpretat diverse roluri în producții de televiziune, în lungmetraje, precum și în piese de teatru, care au fost bine primite de criticii de specialitate.

În 2007, Daniel Radcliffe a jucat în lungmetrajul TV „My Boy Jack”, în care a interpretat rolul tragic al fiului în vârstă de 17 ani al scriitorului Rudyard Kipling, trimis pe front în timpul Primului Război Mondial.

Starul britanic, în vârstă de 25 de ani, a mai jucat în lungmetrajul „Femeia în negru/ The Woman in Black” (2012), dar și pe Broadway, în muzicalul de succes „How To Succeed In Business Without Really Trying”. Actorul este distribuit, de asemenea, în filmul de ficțiune „Horns”, regizat de Alexandre Aja, care urmează să fie lansat la finalul acestui an.

Actorul britanic a făcut senzație, în urmă cu câțiva ani, când a apărut nud, în rolul Alan Strang din piesa de teatru „Equus”, de Peter Shaffer, pusă în scenă pe West End (Londra) și pe Broadway (New York).

Iggy Pop, pe numele său adevărat James Newell Osterberg, a avut un succes răsunător pe scena muzicii rock, numeroși artiști, precum Sex Pistols și Nirvana, declarându-se influențați de stilul său inconfundabil. Considerat un inovator al punk rockului, fapt pentru care a fost numit „The Godfather of punk” sau „The rock Iguana”, Iggy Pop este recunoscut pentru prestațiile live cu adevărat spectaculoase, debordând de energie.

Iggy Pop a fost primul cântăreț care a plonjat de pe scenă, sărind pe spectatorii din public (stage-dive), cu ocazia unui concert pe care l-a susținut în Detroit, SUA – s-a și rănit destul de grav de câteva ori cu ocazia unor astfel de salturi ulterioare. Rockerul obișnuia să le pipăie pe femeile din public, să se tăvălească pe scenă pe cioburi de sticlă, să se dezbrace în public și să vomite pe scenă.

Iggy Pop și-a început cariera ca toboșar în diferite trupe de liceu, The Iguanas – prima dintre ele – fiind și cea al cărei nume l-a inspirat în alegerea pseudonimului de scenă. În perioada anilor ’60 – ’70, Iggy Pop a fost membru de bază al trupei de punk-garage rock The Stooges, însă popularitatea sa a crescut odată cu cariera sa solo, hituri precum „Lust for Life”, „I’m Bored”, „Real Wild Child”, „Candy”, „Tonight” și „The Passenger” fiind deosebit de bine primite de public.