Descoperirea care va revoluționa modul de conservare a alimentelor

Publicat: 13 05. 2012, 11:14
Actualizat: 13 05. 2012, 11:14

Fructele și legumele pot fi păstrate proaspete de două ori mai mult timp decât până acum, mulțumită unui sistem de ambalare inovator descoperit de cercetătorii britanici, relatează Daily Mail.

O peliculă specială încetinește ritmul în care un produs proaspăt putrezește, ceea ce va însemna că termenele de folosire se vor dubla. Descoperirea, care va fi folosită prima oară pe cartofii vânduți de două lanțuri de magazine din Marea Britanie, va reduce simțitor risipa de alimente.

Ambalajul se numește EVAP, este biodegradabil și a fost dezvoltat de o companie din Yorkshire. Formula sa permite umezelii și gazelor care sunt emise în mod normal de produsele care putrezesc să fie eliberate, evitând astfel formarea putregaiului.

Pelicula este făcută din extrase din plante și include filtre ultraviolete, care reduc efectul luminii asupra produsului.

În medie, o familie britanică aruncă anual mâncare de 680 de lire sterline. Aproximativ 20% din mâncarea care ajunge acasă este aruncată, fiind vorba mai ales de fructe, legume, lactate, pâine sau carne.

Anual, britanicii aruncă 7,2 milioane de tone de mâncare, în valoare de 12 miliarde de lire sterline.