Elton John a fost internat în spital

Publicat: 24 05. 2012, 19:09
Actualizat: 25 05. 2012, 12:57

Cântărețul britanic Elton John a fost internat din cauza unei infecții respiratorii „serioase”, miercuri, într-o clinică din Los Angeles, informează contactmusic.com.

Artistul a fost transportat de urgență la spitalul Cedars-Sinai din Los Angeles, la primele ore ale dimineții de miercuri.

După efectuarea unui set de analize, medicii i-au recomandat starului britanic să nu urce pe scenă timp de șapte zile. Astfel, cântărețul britanic nu va putea să susțină cele patru concerte pe care le avea programate în acest weekend la Caesars Palace din Las Vegas.

Potrivit medicilor americani, interpretul britanic are nevoie de repaus complet și de tratament cu antibiotice pentru a preveni înrăutățirea stării sale de sănătate.

Presa americană afirmă că starul, în vârstă de 65 de ani, a fost deja externat și a ales să își petreacă convalescența în reședința sa din Los Angeles.

Cântărețul britanic a fost nevoit să își anuleze alte două concerte în februarie, din cauza unei toxiinfecții alimentare.

Într-o carieră de aproape cinci decenii Elton John a reușit să vândă peste 250 de milioane de albume în toată lumea și a avut peste 50 de hituri TOP 40, devenind unul dintre cei mai de succes cântăreți ai tuturor timpurilor. Elton John a fost unul dintre cele mai importante nume ale muzicii în anii ’70, cu șapte albume consecutive No. 1 în Statele Unite și șase single-uri No. 1.

Succesul său a avut un impact puternic în muzica pop și a condus la creșterea popularității pianului în rock’n’roll. El continuă să fie un simbol al vieții publice și a fost foarte implicat în lupta anti-SIDA după sfârșitul anilor ’80. A intrat în Rock and Roll Hall of Fame în 1994 și a fost numit cavaler în 1998.

Printre hiturile sale cele mai cunoscute se numără „Don’t Go Breaking My Heart”, „Sorry Seems to Be the Hardest Word”, „I’m Still Standing”, „Nikita”, „Sacrifice”, „Candle In the Wind” și „Something About the Way You Look Tonight”.

Elton John a concertat la București în 21 iunie 2003, pe stadionul Cotroceni. Artistul a revenit în România, pentru un concert care a avut loc pe 5 iunie 2010, în Piața Constituției din Capitală.