Empire State Building, luminat în culorile violet și auriu, în semn de omagiu adus lui Kobe Bryant – VIDEO

Publicat: 28 01. 2020, 14:24

Clădirea din New York a fost luminată luni seară, 27 ianuarie, după ce vestea decesului fostului baschetbalist Kobe Bryant (41 de ani), dar și a fiicei lui, Gianna Maria (13 ani), a șocat întreaga lume. Cei doi, alături de alte șapte persoane, s-au stins din viață după ce elicopterul privat al lui Bryant s-a lovit de niște culmi muntoase în orașul Calabasas din California și s-a prăbușit.

NBA a amânat meciul, programat marți, 28 ianuarie, pe arena „Staples Center”, dintre fosta echipă a lui Kobe Bryant, LA Lakers, și LA Clippers.

„Decizia a fost luată pentru a respecta clubul Lakers, în urma tragicei dispariții a legendarului Kobe Bryant, a fiicei lui Gianna, dar și a altor șapte persoane, după accidentul de elicopter de duminică”, a fost comunicatul emis de NBA, potrivit mirror.co.uk.

Mii de fani ai echipei Lakers au mers duminică, 26 ianuarie, la arena „Staples Center” din Los Angeles, după ce au auzit de accidentul fatal suferit de Kobe Bryant. Locul a fost inundat de flori, aduse în memoria legendarului baschetbalist.

LA Clippers a ținut un moment de reculegere pentru marele sportiv, în timpul meciului contra formației Orlando Magic, nejucând timp de 24 de secunde. 24 a fost numărul cu care a evoluat Kobe Bryant.

Cine se afla la bordul elicopterului, în care Kobe Bryant și fiica sa, Gianna, au murit

Pe lângă Kobe Bryant și fiica sa, Gianna, au mai murit alte șapte persoane. Acestea sunt antrenorul de baseball al Orange Coast College, John Altobelli (56 de ani), soția lui Keri, fiica acestora, Alyssa, și arbitrul asistent al școlii Harbor Day, Christina Mauser.

În plus, a mai decedat un tânăr sportiv, Payton Chester, care călătorea alături de mama sa, Sarah Chester, și pilotul Ara Zobayan.

Gianna, fiica lui Bryant, și Alyssa erau colege la Mamba Academy și călătoreau de la Orange County către Thousand Oaks, acolo unde se pregăteau să participe la un meci. Aceste informații au fost dezvăluite de antrenorul asistent de la Orange Coast College, Ron la Ruffa, către CNN, citați de mirror.co.uk.

Potrivit ultimelor investigații, experții spun că prăbușirea elicopterului în care se aflau Kobe Bryant, fiica acestuia, Gianna Maria, dar și alte șapte persoane a fost cauzată de o greșeală a pilotului. Aceștia călătoreau pe o ceață densă, pilotul ar fi încercat să se întoarcă din drum, dar a evaluat greșit apropierea de culmile muntoase din zonă fără să încetinească viteza.

Pilotul ar fi coborât elicopterul pentru a ieși din zona de ceață, după care a urcat brusc de la 400 de metri la peste 600. El a crezut că a depășit toate culmile muntoase, dar a lovit una dintre ele, având o viteză mare.

Aparatele radar de zbor au arătat că elicopterul s-ar fi învârtit în cerc timp de 15 minute și ar fi încercat să se întoarcă până la momentul impactului.