Ethan Hawke și-a lăsat amprentele în cimentul de la Hollywood

Publicat: 10 01. 2015, 12:17

Cu o carieră de peste trei decenii, starul american, în vârstă de 44 de ani, a jucat în peste 50 de filme și a fost în adolescență un veritabil star al generației grunge, demonstrându-și apoi talentul într-o serie de filme importante, apreciate atât de public, cât și de criticii de specialitate.

Actorul american a fost însoțit la evenimentul de joi de actrița Sarah Snook, colega sa din distribuția filmului „Predestination”, dar și o serie de cineaști cu care a colaborat de-a lungul anilor – Jason Blum, producătorul filmului „The Purge. Noaptea judecății”, Richard Linklater, regizorul filmului „12 ani de copilărie/ Boyhood”, și frații Peter și Michael Spierig, scenariștii și regizorii peliculei „Predestination”.

Ethan Hawke a fost nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar grație evoluției sale din filmul „Zi de instrucție/ Training Day”, dar și alte două nominalizări la Oscarul pentru cel mai bun scenariu adaptat, grație filmelor „Înainte de apus/ Before Sunset” (2004) și „Înainte de miezul nopții/ Before Midnight” (2013), cele două continuări ale filmului romantic „Înainte de răsărit/ Before Sunrise” (1995).

Starul american s-a remarcat și în alte producții cinematografice de succes, precum „Cercul poeților dispăruți”, „Cu picioarele pe pământ”, „Gattaca”, „Marile Speranțe”, „Identități furate”, „Asalt asupra secției 13” și „New York, te iubesc”.

În prezent, Ethan Hawke poate fi văzut pe marile ecrane în filmul „12 ani de copilărie/ Boyhood”, considerat un lungmetraj revoluționar și ambițios și, de asemenea, unul dintre marii favoriți din sezonul premiilor cinematografice de la Hollywood din acest an.

Sid Grauman, unul dintre cei mai cunoscuți și mai creativi producători de evenimente din Epoca de Aur de la Hollywood, a inaugurat cinematograful TCL Chinese Theatre în anul 1927 și, în anul următor, a inițiat ceremonia amprentelor lăsate în ciment din fața cinematografului său. Printre artiștii onorați recent printr-o astfel de manifestare se află nume mari din industria cinematografică, precum Brad Pitt, George Clooney, Johnny Depp, Ben Stiller, Mel Brooks, Robert De Niro și Sandra Bullock.