EUROVISION 2012 – ROMÂNIA. MANDINGA: „Vom avea flăcări pe scenă sincronizate cu ritmurile Zaleilah”

Publicat: 22 05. 2012, 14:57
Actualizat: 22 05. 2012, 14:57

Vor fi flăcări pe scena EUROVISION 2012 la numărul trupei MANDINGA. După prima repetiție a trupei Mandinga pe scena de la Baku Crystal Hall, șeful delegației României la Eurovision 2012 s-a declarat mulțumit de felul în care azerii s-au ocupat de organizarea evenimentului.

„Lumina este foarte bună, urmând să mai facem doar mici corecturi, camerele vor fi amplasate în așa fel încât să surprindă cât mai bine show-ul Mandinga, iar efectele speciale sunt de-a dreptul impresionante. Dacă cele două piese care ne-au adus până acum pe locul 3 în finala Eurovision au avut flăcări pe scenă, am considerat că acest semn bun nu trebuie să lipsească din show-ul României de la Baku. Așa că vom avea și de data aceasta flăcări sincronizate cu ritmurile Zaleilah”, a transmis, via Agerpres, Dan Manoliu, șeful delegației României la Baku.

Duminică, atunci când a avut loc prima repetiție a trupei Mandinga pe scena din capitala Azerbaidjanului, tehnicienii TVR au avut de remediat o problemă la chingile elastice cu care erau prinse instrumentele.

Prima semifinală Eurovision 2012 va avea loc în data de 22 mai, iar cea de-a doua este programată pentru data de 24 mai. Finala concursului se va desfășura pe 26 mai. Citește în continuare cum este cotată Mandinga la casele de pariuri la Eurovision 2012.