EUROVISION 2013 FINALA. Angela Gheorghiu: Sper ca după Eurovision, Cezar Ouatu să se întoarcă la muzica bună

Publicat: 19 05. 2013, 12:44
Actualizat: 25 03. 2019, 19:12

EUROVISION 2013. Soprana română Angela Gheorghiu a declarat că spectacolul prezentat de CEZAR la EUROVISION 2013 „s-a îndepărtat dramatic de ceea ce este artistul CEZAR OUATU„, precizând că acesta „trebuie să se reîntoarcă la muzica bună și bunul gust”.

Totul despre FINALA EUROVISION 2013. Șansele lui CEZAR OUATU în FINALA

Angela Gheorghiu își prezintă, în comunicatul remis Mediafax, punctul de vedere profesional privind participarea lui CEZAR OUATU la EUROVISION 2013.

„În decembrie 2012 am crezut de cuviință să vă pot prezenta și mai ales să aduc suportul meu, ca nu de puține ori, cu multă plăcere în cariera mea, în toată lumea, unui artist român. Eram omul potrivit la locul și momentul potrivit, să vă prezint contratenorul CEZAR OUATU, bunul meu prieten”, spune Angela Gheorghiu.

Soprana română face referire totodată la faptul că ea l-a readus pe CEZAR OUATU în atenția publicului, în decembrie 2012, într-o emisiune de la un post de televiziune.

„Apoi, văzut fiind la Antena 3, CEZAR a primit o propunere de la un compozitor român, domnul Faur, de a participa la EUROVISION. La prima audiție, piesa ne-a făcut o impresie nu neapărat pozitivă, cu toate că amândoi apreciem foarte mult compozițiile sale anterioare. CEZAR nu a vrut să piardă oportunitatea și mai ales provocarea, ceea ce și eu i-am propus să facă, dar cu oarecare scepticism. A transformat piesa în favoarea sa, așa cum numai un muzician profesionist poate. Pentru un artist liric, o competiție de acest fel este cu mult mai ușoară decât un spectacol sau concurs clasic. Iar cu talentul său a convins publicul din România”, spune Angela Gheorghiu.

Artista precizează că ea i-a rugat mai târziu pe toți prietenii săi din România și din afara țării să îi ofere sprijinul lui CEZAR OUATU. „Vangelis și Andrea Bocelli, vechi prieteni cu care eu am lucrat și lucrez, au fost primii care au răspuns afirmativ. De altfel, multe personalități au răspuns afirmativ imediat după aceea, și le mulțumesc pentru asta”, spune soprana română.

„Spectacolul prezentat de CEZAR la EUROVISION, după părerea mea, s-a îndepărtat dramatic de ceea ce este artistul CEZAR OUATU. Consider că toate elementele utilizate sunt greșite și sunt departe de mesajul textului sau de gustul meu. Indiferent de rezultatul acestui concurs (unul influențat geopolitic și nu întotdeauna bazat pe talent), CEZAR trebuie să se reîntoarcă la muzica bună și bunul gust. Ne vom revedea cu publicul român la concertul amicului meu Andrea Bocelli și apoi într-un concert de mare importanță la Moscova, la teatrul Stanislavsky, unde eu am considerat că poate să-mi fie alături pe scenă. Baftă CEZAR! Hai România!”, mai spune Angela Gheorghiu.

CEZAR OUATU va concura în FINALA EUROVISION 2013, sâmbătă seară, unde piesa „It’s My Life” (muzică și versuri Cristian Faur) va intra în competiție pe poziția 14.

Într-un comunicat remis sâmbătă Mediafax de către TVR, CEZAR OUATU spune că a definitivat toate detaliile show-ului său și că este încrezător în vocea lui și în piesa pe o interpretează, precizând că își dorește să îi facă mândri și fericiți pe toți românii și pe toți cei care îl apreciază.

EUROVISION 2013. Cezar Ouatu, încurajat de fosta concurentă de la EUROVISION, Paula Seling